Bulgaria şi Grecia sunt destinaţiile care au înregistrat cele mai mari vânzări pentru sejururile de vară în 2023, urmate de Turcia şi România, chiar dacă preţurile au înregistrat o creştere de aproximativ 10-20% faţă de anul 2022, arată o analiză realizată de turoperator.
Astfel, Bulgaria a consemnat o creştere a vânzărilor cu 127% faţă de anul precedent, Grecia - 92%, Turcia - 40%, iar România, un plus de 10%.
"Cu mici excepţii, staţiunile şi hotelurile din România şi Bulgaria sunt pregătite pentru sezonul de vară. O parte din hoteluri s-au deschis deja de la 1 Mai, dar majoritatea se deschid după 1 iunie. Multe hoteluri şi-au diversificat serviciile, oferind servicii de animaţie pentru copii, programe de divertisment pentru adulţi. Hotelurile de top din Bulgaria invită chiar artişti români, deoarece peste 60% din turişti sunt români. În România, foarte multe hoteluri au apelat la forţa de muncă din afara ţării şi în felul acesta au reuşit să-şi acopere necesarul pentru acest sezon cu forţa de muncă calificată (bucătari, ospătari, cameriste)", susţin reprezentanţii turoperatorului IRI Travel.
De asemenea, administraţiile locale au venit cu modificări în favoarea turiştilor. De exemplu, taxa de parcare Constanţa zona 2 (care include o mare parte din staţiunea Mamaia) este de 1 leu/oră sau 10 lei/zi, iar în intervalul 20:00 - 8:00 - parcarea este gratuită.
Potrivit sursei citate, atât în Bulgaria, cât şi în România, serviciile all-inclusive sunt foarte populare. România dispune de hoteluri cu servicii all-inclusive de calitate, chiar dacă numărul lor este mai mic decât în Bulgaria. Majoritatea hotelurilor din România, inclusiv cele mai vechi, au fost renovate şi modernizate, oferind condiţii optime pentru turişti, indiferent de clasificarea lor (2 şi 3 stele), cu mobilier nou, toalete refăcute şi spaţii publice renovate.
"Chiar şi în absenţa personalului român în hoteluri, unităţile de cazare şi-au acoperit necesarul cu angajaţi din afara ţării, asigurând astfel un nivel ridicat de servicii şi ospitalitate", transmite turoperatorul menţionat.
Multe hoteluri acordă o atenţie deosebită sustenabilităţii, adoptând practici eco-friendly, precum utilizarea energiei verzi, utilizarea produselor alimentare locale sau chiar din producţie proprie (aşa cum se întâmplă în Albena), evitând folosirea excesivă a ambalajelor şi a produselor de plastic.
Cele mai căutate hoteluri sunt cele de 4 şi 5 stele, care oferă servicii all-inclusive şi au primit recenzii pozitive din partea turiştilor în anii precedenţi, precum şi hotelurile de 2-3 stele care au fost renovate.
"Este important de menţionat că preţurile au înregistrat o creştere de aproximativ 10-20% faţă de anul 2022, ceea ce este firesc având în vedere inflaţia şi creşterea costurilor cu energia, alimentele şi penuria de forţă de muncă", au precizat reprezentanţii turoperatorului IRI Travel.
"Pentru a avea o vacanţă reuşită, turiştii sunt îndrumaţi să apeleze la un consultant de turism, care îi va ajuta să identifice oferta cea mai potrivită în funcţie de nevoile şi dorinţele lor. Toate cele trei destinaţii vizitate de către echipa noastră şi de către partenerii noştri - litoralul românesc, bulgăresc şi grecesc - oferă opţiuni pentru toate categoriile de turişti, iar alegerea destinaţiei şi hotelului trebuie făcută luând în considerare preferinţele şi necesităţile fiecărui turist pentru a asigura o vacanţă memorabilă", subliniază Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.
IRI Travel este unul dintre cei mai importanţi turoperatori pentru unele dintre cele mai cerute destinaţii de vacanţă ale românilor - România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Austria şi Italia. Acesta are o reţea de peste 1000 de agenţii partenere pe teritoriul întregii ţări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.