Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 63,5% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 2,3% faţă de luna iulie 2022, până la 308,996 miliarde lei. Comparativ cu luna august 2021, acestea au crescut cu 5,9% (-8,1% în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au scăzut cu 0,04% faţă de luna anterioară, până la 158,998 miliarde lei şi au crescut cu 0,4% (-12,9% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 5% (până la 149,998 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de luna august 2021 au înregistrat o creştere de 12,5% (-2,5% în termeni reali).
Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 36,5% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au diminuat cu 3,1% faţă de luna iulie 2022, ajungând până la nivelul de 177,619 miliarde lei (exprimate în euro, acestea au scăzut cu 1,6%, până la 36,543 miliarde euro). Comparativ cu luna august 2021, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 12,3% (14%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, s-au diminuat cu 1,6% faţă de luna iulie 2022, până la 124,454 miliarde lei (exprimate în euro, acestea au scăzut cu 0,1%, până la 25,605 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 10% (11,7%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 6,4% faţă de luna iulie 2022, până la 53,165 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 5%, până la 10,938 miliarde euro). Comparativ cu august 2021, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 18% (19,8%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Citește și:
BNR participă la un program de asistență tehnică destinat Balcanilor de Vest
Banca Națională a României participă la un program lansat de Uniunea Europeană pentru a se consolida în continuare capacitățile instituționale ale instituțiilor beneficiare.
Banca Centrală a Germaniei împreună cu 19 bănci centrale naționale din cadrul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) și cu Banca Centrală Europeană (BCE) au lansat astăzi un program finanțat de UE, beneficiarii acestuia fiind Banca Centrală a Albaniei, Banca Centrală a Bosniei și Herțegovinei, Agenția Bancară a Federației Bosniei și Herțegovinei, Agenția Bancară a Republicii Srpska, Banca Centrală a Republicii Kosovo, Banca Centrală a Muntenegrului, Banca Națională a Republicii Macedonia de Nord și Banca Națională a Serbiei. Scopul acestui program este de a consolida în continuare capacitățile instituționale ale instituțiilor beneficiare finale, în special prin îmbunătățirea instrumentelor analitice și de politică, și prin preluarea celor mai bune standarde internaționale și europene în practicile naționale. UE a alocat 3 milioane de euro pentru acest program din Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA III).nk
La evenimentul de lansare organizat astăzi de Banca Centrală a Italiei, prim-viceguvernatorul Luigi Federico Signorini a reafirmat importanța cooperării tehnice internaționale drept instrument pentru dialogul instituțional, ce contribuie la construirea prosperității și a păcii. Semnificația strategică a acestui proiect în cadrul mai extins al aderării la UE este subliniată de scopul și de amploarea programului, fiind deosebit de relevantă în circumstanțele actuale caracterizate prin răspândirea provocărilor geopolitice, economice și financiare.
Reprezentantul Direcției Generale a Comisiei Europene pentru Vecinătate și Negocieri privind Extinderea, domnul Florian Hauser, a subliniat faptul că „programul reprezintă o contribuție importantă pentru îmbunătățirea guvernanței economice și consolidarea cadrului instituțional din Balcanii de Vest. Acesta sprijină procesul de pregătire a băncilor centrale din Balcanii de Vest pentru integrarea în cadrul Sistemului European al Băncilor Centrale”. Doamna Alexandra Hachmeister, director general în cadrul Băncii Centrale a Germaniei, a evidențiat importanța obținerii unor rezultate durabile și relevanța consolidării relațiilor. Citește mai mult AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.