România, trimisă în faţa Curţii de Justiţie a UE. Află de ce

DCBusiness Team |
Data publicării:

România a fost trimisă de Comisia Europeană în fața Curții de Justiție a UE pentru că nu și-a respectat obligația, respectiv aceea de a recupera în totalitate de la Viorel și Ioan Micula, dar și de la grupul de societăți a celor doi frați, ajutoare de stat acordate ilegal în valoare de aproximativ 92 milioane de euro, așa cum a decis executivul cmunitar în 2015.

Concret, printr-o hotărâre a unei instanțe de arbitraj pronunțată în decembrie 2013, România a încălcat un tratat de invenții încheiat cu Suedia, pentru că a retras, în 2005, cu patru ani înainte de termenul prevăzut pentru 2009, a unei scheme de încurajare a investițiilor. România a anulat schema de ajutoare ca parte a procesului de aderare la UE în vederea respectării normelor europene privind ajutoarele de stat în legislaţia sa naţională.

Instanţa de arbitraj a obligat România să îi despăgubească pe reclamanţi, Viorel şi Ioan Micula, doi investitori cu cetăţenie suedeză, pentru că aceştia nu au beneficiat în întregime de schemă. Totuși, după o investigație amânunțită, Comisia a adoptat, în 2015, o decizie în care concluziona că suma plătită de România drept despăgubiri celor doi investitori şi societăţilor acestora încalcă normele UE privind ajutoarele de stat şi, în consecinţă, obliga România să recupereze despăgubirile de la beneficiari.

Termenul pentru punerea în aplicare de către România a deciziei Comisiei a fost 31 iulie 2015, în conformitate cu procedurile standard, şi anume patru luni de la notificarea oficială a deciziei Comisiei. Până la recuperarea integrală a ajutorului ilegal, beneficiarii în cauză continuă să profite de un avantaj competitiv ilegal, motiv pentru care recuperarea trebuie să aibă loc cât mai curând posibil.

România a recuperat deja de la beneficiari o parte din ajutoarele ilegale. Cu toate acestea, după mai mult de trei ani de la decizia Comisiei, aproape jumătate din valoarea iniţială a ajutorului nu a fost încă recuperată şi deocamdată nu există nicio perspectivă de rambursare integrală imediată a ajutorului restant. În aceste condiții, Comisia a decis să trimită România în faţa CJUE.

În conformitate cu jurisprudenţa constantă a UE, o decizie a Comisiei este obligatorie şi executorie şi în faţa instanţelor naţionale, iar recuperarea este reglementată de legislaţia naţională, cu condiţia ca aceasta să permită o recuperare imediată şi efectivă. În cazul de faţă, procesul de recuperare nu a avansat în ultimii ani, iar instanţele din România nu au respectat decizia de recuperare a Comisiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7609
Diferența -0.0465
Zi precendentă 4.8074
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7609 RON
GBP flag1 GBP = 5.8894 RON
CHF flag1 CHF = 5.2692 RON
AUD flag1 AUD = 2.9952 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3270 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 422.4014 RON
Monede Crypto
1 BTC = 498347.73RON
1 ETH = 15545.86RON
1 LTC = 560.83RON
1 XRP = 15.42RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17028.460.60%
BET-BK3204.610.69%
BET-EF925.270.62%
BET-FI63013.770.40%
BET-NG1232.460.52%
BET-TR37550.600.60%
BET-TRN36499.120.60%
BET-XT1469.430.56%
BET-XT-TR3185.360.56%
BET-XT-TRN3102.740.56%
BETAeRO893.571.11%
BETPlus2515.280.59%
RTL37916.220.57%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel