România rămâne fără copii și tineri. Câți au emigrat anul trecut

Oana Pavelescu |
Data publicării:
România are din ce în ce mai puțini copii
România are din ce în ce mai puțini copii

Drama migrației românilor este o poveste care nu are prea mari șanse să se termine curând, autoritățile ratând să ia acele măsuri care i-ar putea convinge pe aceștia să nu mai plece din țară.

INS a publicat recent cifre care începe să devină grei să le mai comentezi. În 2018 au plecat din țară 44.048 de copii și tineri cu vârste între 0 și 19 ani. Din 2010 și până acum este cel mai mare număr de copii care au părăsit teritoriul țării. Cu atât mai tragic este și faptul că anul trecut s-au născut cei mai puțini copii din ultimii 50 de ani.

Cei mai mulți care pleacă sunt adolescenți între 15 și 19 ani iar următoarea grupă de vârste este de 0 și 4 ani, adică, familii cu copii mici iau calea migrației.

40.000 de euro de la stat pentru acești români. S-au întors din Diaspora

În 20018 creșterea anuală a migrației a fost de 3.500 de oameni, aceasta fiind cea mai mare din ultimii 3 ani.

În ultimii 4 ani au plecat din țară 855.175 de români, adică 4,4% din populația rezidentă a României la data de 1 ianuarie 2019.

Reducerea numărului copiilor înseamnă și reducerea numărului de clase dacă nu chiar chiar desfințarea unor școli. Din 8.230 de școli înregistrate oficial în 2007, au mai rămas 7.047 de unități de, cea mai mare amploare a fenomenului fiind înregistrată în mediul rural și orașele mici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458645.17RON
1 ETH = 15791.38RON
1 LTC = 446.67RON
1 XRP = 6.38RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel