Conform instituției, plata tranșei poate avea loc la finele lunii septembrie.
"România nu a ratat prima cerere de plată pentru 2,56 mld de euro din PNRR", a transmis joi seara MIPE.
Ministerul precizează că, în 25 iulie, a avut loc discuția reprezentanților MIPE cu Comisia Europeană privind situația cererii de plată numărul 1, transmise în data de 31 mai 2022. Reprezentanții MIPE susțin că toate documentele privind îndeplinirea jaloanelor și țintelor aferente au fost în întregime comunicate și verificate de serviciile CE. Astfel procesul de validare pentru cele 21 de jaloane și ținte s-a încheiat.
Plata tranșei de 2,6 miliarde de euro poate avea loc la sfârșitul lunii septembrie 2022
"La solicitarea CE termenul pentru emiterea avizului pozitiv preliminar s-a prelungit pentru completarea sistemului informatic al PNRR cu informații necesare identificării beneficiarilor finali ai plăților. România și-a luat angajamentul ca platforma informatică să fie ajustată cu funcția suplimentară solicitată până la data de 31 iulie 2022. Pe data de 1 august 2022 va avea loc testarea funcției suplimentare solicitate de CE, iar cererea intră în procedură de plată, potrivit Regulamentului CE", transmite MIPE.
Conform instituției, procedura de plată presupune parcurgerea următoarelor etape: avizarea interservicii ale CE pentru emiterea avizului pozitiv preliminar, transmiterea cererii de plată la Comitetele de Specialitate ale Consiliului ECOFIN și aprobarea plății în Consiliul Uniunii Europene – ECOFIN.
"Facem precizarea că în luna august activitatea serviciilor Comisiei Europene este cu mult redusă datorită numărului mare al concediilor, motiv pentru care plata tranșei de 2,6 miliarde de euro poate avea loc la sfârșitul lunii septembrie 2022, fără ca acest lucru să afecteze bugetul de stat și fără să producă întârzieri în implementarea reformelor și investițiilor asumate", se arată într-un comunicat al ministerului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.