Aproape toată țara se află sub cod galben de furtuni și vijelii. Meteorologii au anunțat, pentru postul de televiziune Antena 3 CNN, unde vor fi înregistrate vijeliile în intervalul imediat de timp.
”Astăzi va fi o vreme în general instabilă. La orele prânzului a intrat în vigoare un cod galben de instabilitatea atmosferică accentuată în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Banat, Transilvania, sudul Crișanei și în zona de munte. Aici așteptăm frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.
Cantitățile de apă care se vor înregistra în intervale de scurte de timp, prin acumulare, vor fi de 20-25 l/mp și izolat peste 30-40 l/mp.
Nu este exclus ca astfel de fenomene să se semnalizeze și în restul țării, însă izolat.
Cel puțin până la sfârșitul acestei săptămâni așteptăm perioade cu instabilitate pe parcursul după-amiezelor, atât mâine cât și poimâine, poate chiar și la începutul săptămânii următoare”, a explicat meteorologul de serviciu, Marina Antonescu, la Antena 3 CNN.
Avertisment: Urmează cei mai fierbinți cinci ani din istoria omenirii
Potrivit celor mai recente date ale Organizației Mondiale de Meteorologie, acest vârf de temperatură este rezultatul creșterii emisiilor de gaze cu efect de seră și al fenomenului climatic "El Niño". Consecințele vor fi fără precedent. O proiecție climatică nedorită, dar anticipată. Potrivit celor mai recente date ale Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), se așteaptă ca temperaturile globale să atingă niveluri record în următorii cinci ani.
Această tendință galopantă este alimentată de creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră, care rețin mai multă căldură, și de "El Niño", un fenomen climatic caracterizat prin temperaturi anormal de ridicate ale apei în partea de est a Oceanului Pacific de Sud.
Potrivit OMM, există 66% de șanse ca, între 2023 și 2027, temperatura medie anuală globală să depășească cu peste 1,5°C nivelul preindustrial pentru cel puțin un an. Altfel spus, există o probabilitate de 98% ca măcar unul dintre următorii cinci ani, precum și perioada întreaga această perioadă de cinci ani în ansamblul ei, să devină cea mai fierbinte înregistrată vreodată în istoria omenirii. Citește mai departe AICI
Un sfert din Europa suferă deja de secetă
Cele mai afectate zone sunt Scandinavia, Irlanda, nordul Poloniei, Spania, Turcia și țărmurile vestice ale Mării Negre.
Mai mult de un sfert din continentul european și bazinul mediteranean suferă din cauza solului uscat de la începutul lunii aprilie, potrivit datelor satelitare din programul european Copernicus, analizate de AFP. 28,65% din teritoriul studiat de Observatorul European al Secetei (EDO, European Drought Observatory) - adică din Europa până în Turcia și Caucaz precum și coasta Maghrebului - a fost în situație de secetă de la 1 aprilie la 10 aprilie 2023, conform respectivelor date.
Principalele zone vizate sunt Scandinavia, Irlanda, nordul Poloniei, Spania, Turcia și țărmurile vestice ale Mării Negre, precum și nordul Magrebului și Caucazul. În total, 25% din suprafața observată se află într-o situație de deficit de umiditate a solului, efect al lipsei de precipitații, iar 3,57% se confruntă cu o „anomalie în dezvoltarea vegetației”, starea de alertă superioară. Acest stres al vegetației, sinonim cu pierderi agricole semnificative, se observă mai ales în Magreb, în anumite zone din sudul Spaniei, Irlanda centrală și Turcia. Citește mai departe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.