România, locul patru mondial la concursul de case Solar Decathlon

DCBusiness Team |
Data publicării:

Echipa EFdeN, reprezentanta României la Solar Decathlon din Dubai, s-a clasat pe locul al patrulea din lume la clasamentul general mondial, aducând ţării noastre cea mai bună performanţă istorică

Solar Decathlon, cea mai importantă competiţie internaţională de case solare, a avut loc în perioada 14-29 noiembrie 2018, în Dubai. EFdeN, echipa din România, a concurat alături de alte 14 echipe din 11 ţări, printre care se numără SUA, Australia, Franţa, Italia, Olanda şi ţări din Asia şi Orientul Mijlociu.

Solar Decathlon Middle East a presupus proiectarea şi construirea unor case solare, inteligente şi prietenoase cu mediul care să se adapteze condiţiilor climatice din Orientul Mijlociu.

Competiţia a fost una extrem de dură şi de exigentă: dintr-un total de 21 de case calificate pe baza concursului iniţial de proiecte, numai 18 au reuşit să finalizeze casele şi să ajungă în Dubai, iar apoi numai 15 dintre acestea au reuşit să treacă de inspecţiile preliminare şi să intre efectiv în competiţie.

Surse de finanțare

Casa cu care a participat EFdeN în competiţie se numelte EFdeN Signature li a avut un buget total de aproape patru ori mai mic decât al proiectului care a câştigat competiţia, FutureHaus din SUA.

Sursele de finanţare pentru realizarea casei EFdeN Signature sunt integral private, obţinute din parteneriate cu peste 100 de companii comerciale, iar proiectul este unul 100% educaţional şi de cercetare, realizat de studenţi români.

EFdeN a obţinut Locul I la Comunicare, proba care evaluează capacitatea de comunicare şi de conştientizare socială a echipelor, având în vedere creativitatea, eficacitatea şi eficienţa împărtăţirii subiectelor relevante ale competiţiei (sustenabilitate, eficienţă energetică şi utilizarea energiilor regenerabile), precum şi obiectivele echipei.

Proba de inginerie și construcție

Totodată, tinerilor români le-a revenit locul II pentru proba de Inginerie şi Construcţie. Proba a avut ca obiectiv să evalueze construcţia şi sistemele incluse, inovaţia, integrarea şi implementarea soluţiilor. Ei au demonstrat un nivel ridicat de funcţionare a structurii, instalaţiilor electrice, mecanice şi echipamentelor.

Echipa a obţinut Locul II şi la Condiţii de Confort, probă monitorizată prin senzorii amplasaţi în casa EFdeN Signature pe parcursul celor 10 zile de competiţie. Scopul a fost de a asigura confortul interior prin controlul temperaturii, umidităţii, luminii, calităţii aerului interior şi performanţelor acustice.

La proba de Sustenabilitate au urcat din nou pe podiumul mondial pentru Locul III. Juriul a evaluat modul în care fiecare echipă a reuşit să reducă impactul locuinţei asupra mediului pe durata ciclului de viaţă, păstrând în acelaşi timp condiţiile de confort şi sănătate. De asemenea, proiectarea interdisciplinară şi iniţiativele de conservare a apei şi vegetaţiei au fost parte a acestei evaluări.

Doi ani de cercetare

Casa EFdeN Signature a fost construită integral de studenţii din echipa EFdeN, mai întâi în Bucureşti, în parcarea unui centru comercial din nordul Capitalei, unde a putut fi testată şi vizitată de bucureşteni. Apoi a fost transportată în Dubai şi reconstruită pe situl competiţiei, în doar 14 zile. Casa urmează a fi dezasamblată în următoarele 7 zile în Dubai, iar echipa se va întoarce în ţară pe 10 decembrie.

În spatele rezultatelor stau 2 ani de cercetare, proiectare şi practică voluntară a tinerei echipe multidisciplinare formată din studenţi ai 4 universităţi din Bucureşti: Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ,,Ion Mincu', Universitatea Politehnică şi Universitatea Bucureşti.

EFdeN este cel mai important ONG din România care dezvoltă locuinţe solare cu scop educaţional şi de cercetare, alături de produse sustenabile şi module educaţionale atât pentru studenţi, specialişti, cât şi pentru publicul larg. Proiectul de voluntariat funcţionează pe bază de parteneriate strategice şi sponsorizări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 473838.16RON
1 ETH = 15686.16RON
1 LTC = 434.12RON
1 XRP = 6.87RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel