Aderarea la OCDE în următorii doi ani. Luca Niculescu: O țintă care poate fi atinsă

DCBusiness Team |
Data publicării:
OCDE / sursa foto: Facebook - Ștefan Radu Oprea
OCDE / sursa foto: Facebook - Ștefan Radu Oprea

Există un consens politic foarte puternic pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), astfel că 2026 este o ţintă ambiţioasă care poate fi atinsă, a declarat, marţi, coordonatorul naţional pentru aderarea României la OCDE, Luca Niculescu.

"Nu există o dată fixată în relaţia cu OCDE. Există însă o dată dorită, anunţată de autorităţile române, de prim-ministru, de preşedinte, de preşedintele Senatului - şi mai sunt oameni politici care şi-au exprimat dorinţa ca în 2026 să fim membri în OCDE. Procesul de aderare este foarte dinamic, lucrăm zi şi noapte. Este o ţintă ambiţioasă, o ţintă care poate fi atinsă. Condiţia este să rămânem pe o traiectorie bună pe care suntem acum. Există un consens politic foarte puternic pentru aderarea la OCDE. În Parlament a fost înfiinţată o comisie specială pentru sprijinirea procesului de aderare în care se află membri ai tuturor partidelor politice cu reprezentare parlamentară", a menţionat Luca Niculescu, la conferinţa "Barometrul antreprenorilor care construiesc viitorul - România & Republica Moldova".

Potrivit acestuia, aderarea la OCDE înseamnă mai multe fonduri care vor veni în ţară pentru antreprenori. Totodată, pentru companii va însemna mai multă transparenţă şi o administraţie mai bună cu care se va lucra, precum şi posibilitatea de deschidere către alte pieţe.

"Ca să intri în OCDE trebuie să ai întreprinderi publice bine guvernate. România este în proces de reformă, ca urmare a cerinţelor Comisiei Europene şi a discuţiilor asumate cu cei de la OCDE. Sunt 26 de comitete care ne evaluează. Când vorbim cu cei care ne evaluează primim, după discuţii, nişte recomandări prioritare. De fapt, sunt nişte obligaţii pe care trebuie să le realizăm înaintea aderării, iar reforma guvernanţei întreprinderilor de stat face parte din recomandările prioritare", a adăugat Niculescu.

 

Aderarea la comitetul de asistență pentru dezvoltare din cadrul OCDE

Aderarea la Comitetul de asistență pentru dezvoltare se poate realiza în calitate de membru (pentru statele membre ale OCDE) sau de asociat (pentru statele care nu sunt membre ale OCDE). Ulterior aderării la OCDE, statele care au avut anterior calitatea de asociat devin automat membre ale Comitetului de asistență pentru dezvoltare.

Statutul de asociat presupune participarea la reuniunile Comitetului de asistență pentru dezvoltare și ale grupurilor subsidiare cu drept de vot, cu mențiunea că asociații nu pot participa și vota în cadrul discuțiilor dedicate extinderii Comitetului.

Pe parcursul anului 2023, reprezentanții Comitetului de asistență pentru dezvoltare au transmis mesaje de încurajare în vederea aderării României la Comitet în calitate de asociat, înaintea aderării la OCDE. Această abordare corespunde priorităţilor atât ale preşedintelui Comitetului de asistență pentru dezvoltare și ale Uniunii Europene, cât și ale altor membri ai Comitetului de asistență pentru dezvoltare, privind extinderea Comitetului.

O eventuală aderare rapidă și de succes a țării noastre la Comitetul de asistență pentru dezvoltare al OCDE ar aduce beneficii clare pentru procesul de aderare la OCDE, în principal datorită faptului că ar consolida relația dintre țara noastră și OCDE și ar crea o imagine favorabilă în rândul celorlalți membri, România demonstrând astfel că împărtășește viziuni similare cu aceștia.

Totodată, ţara noastră ar fi primul asociat al Comitetului, în condițiile în care, până la acest moment, doar state membre OCDE au devenit şi membre ale acestuia.

În plus, România ar reprezenta un model de bune practici pentru alte state membre ale OCDE care nu au aderat încă la Comitetul de asistență pentru dezvoltare, se arată în memorandum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7456
Diferența -0.0286
Zi precendentă 4.7742
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7456 RON
GBP flag1 GBP = 5.9683 RON
CHF flag1 CHF = 5.3349 RON
AUD flag1 AUD = 3.0901 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3995 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4295 RON
SEK flag1 SEK = 0.4320 RON
XAU flag1 XAU = 407.8725 RON
Monede Crypto
1 BTC = 449185.18RON
1 ETH = 16362.31RON
1 LTC = 447.42RON
1 XRP = 6.85RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.81%
6 luni: 5.87%
12 luni: 5.92%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16982.34-0.89%
BET-BK3124.99-1.67%
BET-EF917.82-0.63%
BET-FI59910.56-1.17%
BET-NG1208.60-0.38%
BET-TR37450.97-0.89%
BET-TRN36402.16-0.89%
BET-XT1457.41-0.99%
BET-XT-TR3159.46-0.99%
BET-XT-TRN3077.50-0.99%
BETAeRO904.85-0.66%
BETPlus2512.74-0.91%
RTL37736.81-0.83%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel