România este pe locul trei în Europa. Topul performanțelor

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Petre Daea
Petre Daea

România va avea pentru prima dată în istoria existenţei sale trei ani agricoli buni unul după altul, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea. 

"România va avea pentru prima dată în istoria existenţei sale trei ani agricoli buni unul după altul. Este un lucru excepţional pentru fermieri, nemaiîntâlnit, pentru că în 2017 am avut 9 recorduri istorice, în 2018 am avut şase şi acum spun că nu ne mai dăm jos de pe podiumul UE, pentru că fermierii s-au dotat, au îndemânarea necesară tehnologică, respectă tehnologiile, bravo lor, se luptă în condiţii extraordinare, iar statul este aproape cu subvenţiile şi la timp", a precizat Petre Daea, la TVR 1. 
În 2018, România a înregistrat o recoltă totală de cereale de aproximativ 32 de milioane de tone, clasându-se pe locul trei în Uniunea Europeană (UE), după Franţa şi Germania.

Petre Daea ne asigură: Preţurile sunt mai mici peste tot

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5998 RON
GBP flag1 GBP = 5.9509 RON
CHF flag1 CHF = 5.2151 RON
AUD flag1 AUD = 2.8796 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.2014 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 463.2781 RON
Monede Crypto
1 BTC = 389726.66RON
1 ETH = 8658.99RON
1 LTC = 382.89RON
1 XRP = 9.67RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel