Tara cu tot mai puţini copii. Şi cu tot mai multe divorţuri

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Cele mai recente date furnizate de Institutul Național de Statistică, legate de natalitate, spor natural și numărul divorțurilor, ne lasă un gust amar.

În luna septembrie 2018 s-a înregistrat naşterea a 17055 copii, cu 1978 mai puţini copii decât în luna august 2018.

Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna septembrie 2018 a fost 18726, cu 1737 mai puţine decât în luna august 2018 însă sporul naturala fost negativ în luna septembrie 2018, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 1671 persoane.

Numărul deceselor copiilor cu vârsta sub 1 an, înregistrate în luna septembrie 2018, a fost de 103, în creştere cu 5 faţă de luna august 2018.

În luna septembrie 2018 s-au înregistrat 20149 căsătorii, cu 2657 mai puţine decât în luna august 2018. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2584, cu 315 mai multe decât în luna august 2018.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut cifrele arată tot rău

Numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 297 în luna septembrie 2018 faţă de aceeaşi lună din 2017, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 126 mai mare faţă de luna septembrie 2017.
Sporul natural a fost negativ atât în luna septembrie 2018 (-1671 persoane), cât şi în luna septembrie 2017 (‑1248 persoane).

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 16 mai mic în luna septembrie 2018, decât cel înregistrat în luna septembrie 2017.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna septembrie 2018, cu 537 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent.

Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 4 divorţuri mai puţine în luna septembrie 2018, decât în luna septembrie 2017.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3845
Diferența 0.0012
Zi precendentă 4.3833
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3845 RON
GBP flag1 GBP = 5.8531 RON
CHF flag1 CHF = 5.2865 RON
AUD flag1 AUD = 2.8063 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1620 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4211 RON
SEK flag1 SEK = 0.4534 RON
XAU flag1 XAU = 462.1452 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414116.33RON
1 ETH = 7831.42RON
1 LTC = 376.06RON
1 XRP = 10.06RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17391.03-0.23%
BET-BK3238.75-0.58%
BET-EF947.10-0.22%
BET-FI60015.56-0.96%
BET-NG1257.75-0.19%
BET-TR38350.14-0.23%
BET-TRN37276.22-0.23%
BET-XT1487.01-0.34%
BET-XT-TR3223.44-0.34%
BET-XT-TRN3139.89-0.34%
BETAeRO845.280.86%
BETPlus2562.82-0.27%
RTL38799.68-0.28%

Opinii

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel