România accelerează tranziția verde: Licitații pentru 1.500 MW din energie regenerabilă cu prețuri garantate pe 15 ani

DCBusiness Team |
Data publicării:
Sebastian Burduja
Sebastian Burduja

Ordinul Ministrului Energiei şi a anexelor aferente schemei de ajutor de stat sub formă de contracte pentru diferenţă (CfD), destinate producţiei de energie electrică din surse regenerabile, respectiv energie eoliană onshore şi solară fotovoltaică, a fost publicat în Monitorul Oficial, a anunţat, luni, ministerul de resort.

De asemenea, au fost stabilite regulile procedurii de ofertare pentru prima licitaţie din acest program.

"Intrăm pe ultima sută de metri pentru lansarea primei licitaţii din cadrul schemei CfD, care va susţine dezvoltarea de proiecte fotovoltaice cu o capacitate de 500 MW şi proiecte eoliene onshore de 1.000 MW. Investitorii vor beneficia de un sprijin sub forma unui contract pentru diferenţă, care le va garanta un preţ fix de vânzare a energiei electrice pentru o perioadă de 15 ani. Preţul va fi stabilit în urma unei licitaţii competitive, cu un prag maxim de pornire de 78 EUR/MWh pentru proiectele fotovoltaice şi 82 EUR/MWh pentru cele eoliene onshore. Invit cât mai mulţi investitori să participe la această licitaţie şi să contribuie la transformarea sectorului energetic din România. Cu cât vom avea mai mulţi ofertanţi, cu atât vom reuşi să accelerăm schimbarea necesară pentru creşterea capacităţii de producţie a energiei din surse regenerabile, la un cost competitiv. Reamintesc faptul că România este prima ţară care a reuşit finanţarea schemei CfD din Fondul pentru Modernizare, obţinând o sumă de 3 miliarde de euro în acest scop", a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-un comunicat remis AGERPRES.

Ministerul Energiei va anunţa paşii următori în cadrul licitaţiei, primul dintre aceştia fiind organizarea unei sesiuni de clarificări cu potenţialii ofertanţi pentru discutarea regulilor de licitaţie. Depunerea ofertelor va avea loc la mijlocul lunii noiembrie, până la jumătatea lunii decembrie anticipându-se evaluarea ofertelor.

O a doua licitaţie, care va acoperi o capacitate totală de 3.500 MW din proiecte de energie eoliană onshore şi fotovoltaică, este programată pentru lansare anul viitor. Aceste măsuri vor contribui la creşterea şi consolidarea capacităţii României de a produce energie din surse regenerabile, aducând beneficii majore economiei şi cetăţenilor, precum şi asigurarea securităţii energetice şi competitivităţii preţurilor.

Semnarea contractelor pentru prima licitaţie este aşteptată să se finalizeze până la sfârşitul acestui an, precizează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0011
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.7843
Diferența 0.0164
Zi precendentă 4.7679
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7843 RON
GBP flag1 GBP = 5.9378 RON
CHF flag1 CHF = 5.2800 RON
AUD flag1 AUD = 2.9786 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3162 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4224 RON
SEK flag1 SEK = 0.4347 RON
XAU flag1 XAU = 424.1384 RON
Monede Crypto
1 BTC = 504232.35RON
1 ETH = 15259.96RON
1 LTC = 598.99RON
1 XRP = 14.91RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17004.88-0.15%
BET-BK3193.80-0.33%
BET-EF924.42-0.10%
BET-FI62377.42-1.70%
BET-NG1228.88-0.08%
BET-TR37498.59-0.15%
BET-TRN36448.56-0.15%
BET-XT1466.07-0.27%
BET-XT-TR3178.08-0.27%
BET-XT-TRN3095.66-0.27%
BETAeRO882.82-0.26%
BETPlus2512.57-0.12%
RTL37887.26-0.10%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel