Publicitate
Potrivit unui comunicat al MIPE, din această sumă, 2,03 miliarde euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil, iar 0,90 miliarde euro sprijin sub formă de împrumut.
Din suma solicitată spre rambursare prin cererea de plată, România va încasa 2,56 miliarde euro, valoarea ce rezultă după deducerea prefinanţării primite până în prezent. Concret, din componenta de granturi, va fi rambursată o sumă de 1,77 miliarde euro, iar din cea aferentă împrumuturilor 0,78 miliarde euro.
"Ne-am respectat angajamentul de a trimite astăzi, 31 mai, Comisiei Europene, prima cerere de plată în vederea încasării fondurilor PNRR alocate pentru ţintele şi jaloanele îndeplinite la sfârşitul anului trecut. Doresc să le mulţumesc tuturor miniştrilor pentru efortul depus", a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
Prima cerere de plată cuprinde cele 21 de ţintele şi jaloanele aferente trimestrului IV din 2021, precizează MIPE.
Odată cu transmiterea cererii de plată, au fost trimise Comisiei toate documentele justificative privind îndeplinirea satisfăcătoare a ţintelor şi jaloanelor, aceasta fiind o condiţie obligatorie.
În total, au fost încărcate în sistemul electronic al Comisiei 180 de documente justificative aferente celor 21 de jaloane/ţinte, incluse în cererea de plată.
Ţintele şi jaloanele aferente primei cereri de plată şi ministerele responsabile de îndeplinirea acestora sunt:
Jalon 1- intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006 (responsabil: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor);
jalon 69 - adoptarea strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025 şi aplicarea planului de acţiune (responsabil: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii);
jalon 78 - intrarea în vigoare a Legii nr. 50/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - CNAIR şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere SA - CNIR (responsabil: MTI); ţinta 113 - scoaterea din operare a capacităţii de producţie a energiei electrice pe bază de cărbune (responsabil: Ministerul Energiei);
Budăi: Voi propune eliminarea procentului din PNRR pentru pensii
MCID - jalon 142 - S-a instituit şi este operaţional grupul operativ pentru implementarea şi monitorizarea reformelor şi investiţiilor privind transformarea digitală (responsabil: Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării - MCID);
jalon 146 - intrarea în vigoare a legii privind securitatea reţelelor 5G (responsabil: MCID);
jalon 150 - adoptarea Strategiei naţionale privind securitatea cibernetică 2021-2026 (responsabil: MCID);
jalon 211 - asistenţă tehnică contractuală furnizată de o entitate care va fi selectată în conformitate cu legislaţia naţională privind achiziţiile publice (responsabil: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale - MMSS);
jalon 212 - intrarea în vigoare a unui ordin al ministrului prin care se instituie un comitet de monitorizare însărcinat cu revizuirea, cu sprijinul furnizorului de asistenţă tehnică, a sistemului de pensii şi a intervenţiilor la nivel de politici în sistemul de pensii (responsabil: MMSS); ţinta 220 - numărul de case de marcat conectate la sistemul informatic al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (responsabil: Ministerul Finanţelor - MF);
jalon 247 - semnarea acordului de contribuţie dintre Comisia Europeană şi Guvernul României pentru C9. Sprijin pentru mediul de afaceri şi cercetare, dezvoltare şi inovare - I2. Măsura 1. Garanţia de portofoliu pentru Rezilienţă (responsabil: MIPE);
jalon 250 - semnarea acordului de contribuţie dintre Comisia Europeană şi Guvernul României pentru C9. Sprijin pentru mediul de afaceri şi cercetare, dezvoltare şi inovare - I2. Măsura 2. Garanţia de portofoliu pentru Acţiune climatică (responsabil: MIPE);
jalon 253 - semnarea acordului de finanţare între Fondul European de Investiţii şi Guvernul României pentru crearea Fondului de fonduri de capital de risc pentru redresare (denumit în continuare "fondul") şi adoptarea politicii de investiţii a fondului (responsabil: MIPE);
jalon 259 - semnarea acordului de contribuţie dintre Comisia Europeană şi Guvernul României pentru C9. Sprijin pentru mediul de afaceri şi cercetare, dezvoltare şi inovare - I2. Măsura 5. Instrumentul financiar pentru investiţii în eficienţă energetică în sectorul rezidenţial şi al clădirilor (responsabil: MIPE);
jalon 270 - Unitatea de implementare a reformelor din cadrul mecanismului de sprijin al politicilor (PSF) instituită şi operaţională (responsabil: MCID);
jalon 366 - adoptarea criteriilor de prioritizare a investiţiilor în centrele comunitare integrate (responsabil: Ministerul Sănătăţii);
jalon 426 - intrarea în vigoare a actului legislativ de aprobare a noii Strategii naţionale anticorupţie (responsabil: Ministerul Justiţiei);
jalon 450 - audit şi controale: informaţii pentru monitorizarea implementării planului de redresare şi rezilienţă (responsabil: MIPE);
jalon 451 - intrarea în vigoare a unei ordonanţe a guvernului privind stabilirea mandatului legal al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), al Ministerului Finanţelor şi al Autorităţii de Audit (responsabil: MIPE);
jalon 462- intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern privind realizarea programului naţional pentru reducerea abandonului şcolar (responsabil: Ministerul Educaţiei); jalon 464 - procedură de ofertare pentru sprijinirea elevilor în vederea asigurării tranziţiei de la învăţământul secundar inferior la cel superior, pe baza a 5 indicatori definiţi în Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educaţie (responsabil: Ministerul Educaţiei).
Următoarea cerere de plată pentru decontarea fondurilor alocate României prin PNRR va fi transmisă Comisiei Europene în trimestrul al III-lea şi va cuprinde ţintele şi jaloanele aferente primelor două trimestre ale acestui an.
România beneficiază de o alocare de 29,18 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de aproximativ 14,24 miliarde euro şi împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro.
Pentru implementarea PNRR, România a încasat deja două tranşe de prefinanţare în valoare cumulată de aproximativ 3,79 miliarde euro, în decembrie 2021 şi în ianuarie 2022.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.