România a împortat cu aproape 10% mai mult petrol anul acesta decât în 2017

DCBusiness Team |
Data publicării:

România a importat, în primele nouă luni din 2018, o cantitate de ţiţei de circa 6,138 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 554.000 tep (9,9%) mai mare faţă de cea importată în perioada similară din 2017, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

Producţia de ţiţei a totalizat, în perioada menţionată, 2,526 milioane tep, fiind cu 1,9% (48.400 tep) mai mică faţă de cea din anul precedent.

Conform proiectului Strategiei Energetice, publicat pe site-ul Ministerului Energiei, producţia de ţiţei din România se află pe o pantă descendentă, cu un nivel de înlocuire a rezervelor subunitar, din cauza gradului ridicat de depletare al zăcămintelor. Creşterea gradului de recuperare este posibilă, însă eforturile investiţionale deloc neglijabile, necesită pachete de măsuri economice şi fiscale stimulative.

Rezultatele modelării efectuate în anul 2016 indică înjumătăţirea producţiei interne de ţiţei, până la aproximativ 2 milioane de tone în 2030. Creşterea dependenţei de importuri nu poate fi evitată pe termen mediu şi lung decât prin încurajarea activităţii de explorare şi producţie, precum şi prin creşterea eficienţei consumului de combustibili fosili, se mai menţionează în raport.

Se estimează că producţia de ţiţei îşi va continua tendinţa de scădere lentă între 2030 şi 2050, de la 22, la 13 TWh (de la 1,93 milioane tep la 1,15 milioane tep).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7609
Diferența -0.0465
Zi precendentă 4.8074
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7609 RON
GBP flag1 GBP = 5.8894 RON
CHF flag1 CHF = 5.2692 RON
AUD flag1 AUD = 2.9952 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3270 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 422.4014 RON
Monede Crypto
1 BTC = 495354.32RON
1 ETH = 15631.94RON
1 LTC = 548.84RON
1 XRP = 15.13RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17000.630.44%
BET-BK3200.610.57%
BET-EF923.700.45%
BET-FI63240.750.76%
BET-NG1229.310.26%
BET-TR37489.220.44%
BET-TRN36439.460.44%
BET-XT1467.490.42%
BET-XT-TR3181.150.42%
BET-XT-TRN3098.640.42%
BETAeRO892.821.02%
BETPlus2510.610.40%
RTL37859.930.42%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel