România, codașa lumii la achiziția de tehnologii!

DCBusiness Team |
Data publicării:

Subfinanțarea educației și a cercetării, precum și lipsa achiziției de noi tehnologii de către instituțiile publice, blochează un aport intern semnificativ la creșterea economică.

Instituţiile publice româneşti se află la coada listei, în ceea ce privește achiziţia de noi tehnologii - pe locul 133 în lume în 137 de ţări analizate, conform Raportului Global al Competitivităţii 2017 - 2018, susține INACO într-un comunicat de presă.

“În dezbaterile noastre publice găsim mult prea rar repere inovatoare şi soluţii cu privire la bunăstarea pe termen lung a românilor. În acest context, investiţiile publice şi private ar trebui să se orienteze spre noile tehnologii, mai prietenoase cu mediul şi cu generaţiile viitoare, mai puţin costisitoare decât ar părea la prima vedere, opţiune susţinută cu toată energia şi de comunitatea de profesionişti ai INACO", este de părere Andreea Paul, preşedintele grupului de lucru Iniţiativa pentru Competitivitate - INACO.

Noua abordare interdisciplinară a economiei ţine de modelarea proceselor economice bazată pe ştiinţele aplicate - chimie, fizică şi mediu. Acumularea de idei şi inovaţii, capacitatea de a genera invenţii tehnologice sunt esenţiale pentru bunăstarea unei naţiuni pe termen lung 

În consecință, România trebuie să-şi orienteze investiţiile publice şi private către noile tehnologii, prietenoase cu mediul şi generaţiile viitoare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5998 RON
GBP flag1 GBP = 5.9509 RON
CHF flag1 CHF = 5.2151 RON
AUD flag1 AUD = 2.8796 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.2014 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 463.2781 RON
Monede Crypto
1 BTC = 389762.26RON
1 ETH = 8659.54RON
1 LTC = 383.07RON
1 XRP = 9.67RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel