Previziuni despre aur, argint și Bitcoin
Vinerea trecută, Kiyosaki a reacționat la anunțul privind impunerea de tarife vamale asupra Canadei, Mexicului și Chinei, avertizând că aurul, argintul și Bitcoin-ul ar putea suferi un crah. Luni, predicțiile sale păreau să se adeverească: aurul și argintul au înregistrat scăderi ușoare, iar Bitcoin-ul s-a prăbușit semnificativ.
Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, Kiyosaki a subliniat că un crah al acestor active ar trebui văzut ca o oportunitate de cumpărare. Totodată, el a atras atenția asupra problemei majore a SUA: datoria publică, atrăgând atenția că situația se va înrăutăți.
„Crahul brutal este aici și acum”
Într-un alt mesaje, Kiyosaki a scris: „crahul brutal este aici și acum”. El a punctat scăderile dramatice înregistrate pe piețele bursiere, obligațiuni, imobiliare, aur, argint și Bitcoin.
În același timp, el a subliniat că, deși „milioane de oameni își vor pierde locurile de muncă”, această criză ar putea fi „cel mai bun moment pentru a deveni bogat”. Kiyosaki precizează, în același timp, că actuala degringoladă nu prespune un declin constant, vor exista pauze, dar orice cădere trebuie privită, înainte de toate ca o oportunitate.
Impactul tarifelor vamale și volatilitatea piețelor
Piețele financiare s-au prăbușit luni dimineață, pe fondul anunțului lui Donald Trump privind noile tarife vamale. Cu toate acestea, administrația SUA a decis ulterior să amâne tarifele impuse Canadei și Mexicului, după ce aceste țări au acceptat anumite condiții americane. Această decizie a atenuat pierderile piețelor înainte de închiderea ședinței de tranzacționare.
Chiar și așa, problema tarifelor vamale rămâne un risc major. Trump urmează să se întâlnească cu președintele chinez Xi Jinping, iar Europa se află, de asemenea, în vizorul său. Deși piețele au revenit temporar la calm, căderea bruscă de luni dimineață este un semnal clar că, sub conducerea lui Trump, volatilitatea bursieră va continua să crească.
Risc sau oportunitate?
Deși creșterea volatilității aduce riscuri, aceasta creează și oportunități pentru investitori, așa cum subliniază Kiyosaki. Însă, în fața miilor de acțiuni disponibile pe piață, provocarea este identificarea celor mai bune oportunități.
Tot mai mulți investitori apelează la inteligența artificială pentru a-i ajuta să descopere activele cu cel mai mare potențial. Deși AI nu depășește inteligența umană, capacitatea sa de a analiza rapid volume uriașe de date oferă un avantaj semnificativ.
Algoritmii AI pot examina date istorice și indicatori financiari esențiali pentru a identifica modele predictive „invizibile ochiului uman”, oferind investitorilor un avantaj competitiv într-o perioadă extrem de incertă.
Cele mai bune cărți vândute
Trei dintre cărțile sale lui Kiyosaki - Tată bogat, tată sărac, Cadranul banilor și Ghidul investitorului - s-au aflat simultan în top 10 al celor mai bune cărți vândute, clasament întocmit de Wall Street Journal, USA Today și New York Times. Copil bogat, copil isteț a fost publicată în 2001, din dorința de a-i ajuta pe părinți să-și familiarizeze copiii cu noțiuni financiare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.