Rivian nu mai produce furgonete electrice în România

Georgel Simionică |
Data actualizării: | Data publicării:
Rivian întrerupe colaborarea cu Mercedes-Benz
Rivian întrerupe colaborarea cu Mercedes-Benz

Compania americană Rivian Automotive Inc a anunţat luni că societatea mixtă pe care o deţine cu Mercedes-Benz va lua o pauză, după doar trei luni de când firmele au încheiat un parteneriat pentru a produce furgonete electrice în România, Polonia sau Ungaria, transmite Reuters.

Producătorul american de vehicule electrice a informat că se va concentra pe afacerile sale comerciale şi de consum, pentru a spori fluxul de numerar al operaţiunilor sale din SUA.

"Întreruperea parteneriatului reflectă procesul prin care evaluăm permanent proiectele noastre majore, în timp ce ţinem cont de condiţiile economice actuale şi anticipate", a afirmat directorul financiar al Rivian, Claire McDonough.

În septembrie, Mercedes-Benz Vans şi Rivian au încheiat un memorandum de înţelegere privind producerea de furgonete electrice într-o fabrică din România, Polonia sau Ungaria, în următorii ani, în cadrul unei societăţi mixte.

Planurile pentru unitatea unde vor fi produse vehicule electrice Mercedes-Benz Vans în Jawor, Polonia, nu sunt afectate iar strategia privind electrificarea nu va fi modificată, a afirmat Mathias Geisen, şeful Mercedes-Benz Vans. 

Citește și:

Două cuvinte au făcut ca valoarea Rivian să ajungă la 90 de miliarde de dolari

Rivian Automotive Inc. a ajuns la o valoare de piață de 90 de miliarde de dolari la două zile după oferta publică inițială, determinând fanii să facă comparații cu Tesla Inc. 

Dar există diferențe clare. Atunci când Tesla a fost scoasă pe bursă în 2010, firma condusă de Elon Musk a dezvăluit venituri de 93 de milioane de dolari și pierderi mult mai mici decât cele de un miliard de dolari raportate de Rivian pentru prima jumătate a anului. Mai mult, capitalizarea inițială a pieței Tesla a fost de aproximativ 2 miliarde de dolari și nu a ajuns la 90 de miliarde de dolari până în 2020. 

Unsprezece ani mai târziu, Rivian este al cincilea mare producător auto din lume după capitalizarea de piață, după ce a livrat doar câteva vehicule electrice clienților. După ce au urcat cu 29% în prima zi de tranzacționare, acțiunile Rivian au crescut cu 5,5% în tranzacțiile de joi, înainte de începerea ședinței bursiere, ridicând evaluarea sa peste General Motors Co.

"Împreună cu oferta publică inițială a Lucid (LCID), cursa pentru a fi "următoarea Tesla" este în plină desfășurare și se întâmplă din ce în ce mai mult pe piețele publice", a scris Ben Laidler, strateg de piață global eToro, într-o notă, citată de Bloomberg.

Citește și:

Tesla a fost detronată de start-up-ul Lucid Motors

Lucid Motors, un producător auto nou înființat, a detronat Tesla, producătorul dominant de mașini electrice, ca producător al vehiculului electric care poate parcurge cea mai mare distanță cu o singură încărcare.

Modelul de top al Lucid, Air Dream Edition Range, poate parcurge 520 de mile cu o baterie plină, a anunțat joi Agenția pentru Protecția Mediului din SUA, depășind cu peste 160 de km Tesla Model S Long Range, care era anterior mașina care putea parcurge cea mai mare distanță cu o singură încărcare, notează The New York Times.

Distanța pe care o pot parcurge mașinile electrice înainte de a trebui să fie conectate la priză - un parametru cunoscut sub numele de autonomie - este important deoarece infrastructura pentru încărcarea vehiculelor este la început, iar umplerea unei baterii poate dura ore, în funcție de mașină și de încărcător.

Lideri mondiali doresc ca oamenii să treacă la vehicule electrice pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice. Dar este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple până când industria auto nu va atenua temerile că șoferii vor rămâne blocați din cauza lipsei unei prize sau că vor trebui să aștepte ore întregi pentru ca mașinile lor să fie alimentate. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5556
Diferența 0.0125
Zi precendentă 4.5431
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.5556 RON
GBP flag1 GBP = 5.8053 RON
CHF flag1 CHF = 5.3084 RON
AUD flag1 AUD = 2.7506 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.2089 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4168 RON
SEK flag1 SEK = 0.4545 RON
XAU flag1 XAU = 440.1817 RON
Monede Crypto
1 BTC = 339983.88RON
1 ETH = 6362.58RON
1 LTC = 303.72RON
1 XRP = 7.84RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Opinii

Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Cristian Pârvan / Foto: Agerpres / Cristian Nistor

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel