Rivalitatea chino-americană: Tot un Război rece, dar altfel

Simona Haiduc |
Data publicării:
SUA-China / FOTO: Freepik
SUA-China / FOTO: Freepik

Într-o economie globală mult mai interconectată, tensiunile geopolitice dintre Statele Unite și China nu pot fi comparate cu rivalitatea lumii libere împotriva țărilor blocului comunist din anii 1950. Decuplarea ar putea totuși să se agraveze.

Istoria nu se va repeta. China nu va experimenta soarta Uniunii Sovietice din perioada Războiului Rece. Este ideea dezvoltată de un studiu special, publicat recent de Gita Gopinath, directorul general adjunct al Fondului Monetar Internațional (FMI) și Pierre-Olivier Gourinchas, economistul șef al instituției.

Totuși, opoziția dintre două blocuri rivale având, China și Rusia, pe de o parte, Statele Unite și aliații lor occidentali, pe de altă parte, readuc în memorie acele vremuri ale Războiului Rece din anii 1950.

Imediat după al Doilea Război Mondial, politica comercială a SUA față de țările comuniste s-a intensificat cu tarife mari, exportul de produse militare și strategice supuse unor controale severe, sancțiuni specifice, inclusiv un embargo total împotriva Coreei de Nord și a Chinei.

Rezultatul: ponderea schimburilor comericane dintre Statele Unite și aliații lor săi cu țările din blocul comunist s-a prăbușit de la aproximativ 25% din comerțul total la circa 10% până la căderea Zidului Berlinului, la sfârșitul anului 1989.

Actualele tensiuni dintre China și Statele Unite nu vor avea aceleași consecințe. Astăzi, dinamica este diferită și fragmentarea relațiilor comerciale globale ar trebui să fie mai mică.

Rolul lanțurilor valorice

Lumea de azi este fundamental diferită. La începutul Războiului Rece (1947-1952), comerțul global cu produse manufacturate reprezenta doar 12% din PIB. În ultimii cinci ani (2019-2023), procentul a fost în medie de aproximativ 44%. La acea vreme, comerțul cu materii prime reprezenta mai mult de 40% din totalul comerțului, acum este de numari 14% din fluxurile de mărfuri.

Studiul elaborat de Gita Gopinath și Pierre-Olivier Gourinchas subliniază, de asemenea, importanța așa-ziselor economii nealiniate, care beneficiază de opoziția dintre primele două economii ale lumii, acționând ca intermediari. Ceea ce reflectă creșterea schimburilor de bunuri intermediare și finale legate de lanțurile valorice instituite de multinaționale.

Interdependența economică între țări este mult mai mare astăzi. Costurile comerciale au scăzut considerabil (taxe vamale mai scăzute, îmbunătățiri ale tehnologiilor de transport maritim etc.) „Astăzi, producția este împărțită în lanțuri valorice globale mult mai complexe decât acum șaptezeci de ani”, subliniază cei doi autori ai lucrării.

Țările nealiniate fac legătura

Gopinath și Olivier Gourinchas subliniază, de asemenea, importanța așa-numitelor economii nealiniate, care profită de rivalitatea celor două state. Până în anii 1950, comerțul cu economiile nealiniate scăzuse cu aproape 40%”. Acum, multe dintre produsele importate de americani din China au fost înlocuite de cele provenite din Mexic, Canada și țări asiatice, în special Vietnam.

Totuși, Beijingul nu se vede exclus de pe piața americană. China eludează sancțiunile vamale ale SUA. Cum? Prin intermediul investițiilor sale străine directe (ISD), producătorii chinezi s-au stabilit în aceste țări terțe nealiniate. „Există o legătură importantă între creșterea prezenței chineze într-o țară – măsurată fie prin exporturi, fie prin noi investiții anunțate – și creșterea exporturilor țării respective cu Statele Unite”, indică studiul.

Această observație contrastează puternic cu experiența Războiului Rece. Economiile nealiniate ale vremii nu au intervenit pentru a reduce decalajul dintre blocurile estice și vestice.

În stadiul actual, amploarea fragmentării economice și comerciale rămâne relativ scăzută. Decuplarea dintre blocurile geopolitice rivale din timpul Războiului Rece sugerează că aceasta s-ar putea înrăutăți considerabil dacă persistă tensiunile geopolitice și se intensifică politicile comerciale restrictive, avertizează Gita Gopinath și Pierre-Olivier Gourinchas. Un lucru pare sigur în ochii lor: cu cât mai multe fluxuri comerciale transfrontaliere trec prin țări intermediare, cu atât politicile mai puțin protecționiste care favorizează fragmentarea (restricționarea exporturilor, creșterea taxelor vamale) sunt susceptibile de a fi eficiente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9741
Diferența -0.0023
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7768
Diferența 0.0117
Zi precendentă 4.7651
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9741 RON
USD flag1 USD = 4.7768 RON
GBP flag1 GBP = 5.9951 RON
CHF flag1 CHF = 5.2806 RON
AUD flag1 AUD = 2.9678 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3230 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4218 RON
SEK flag1 SEK = 0.4342 RON
XAU flag1 XAU = 401.0611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 443980.44RON
1 ETH = 15814.89RON
1 LTC = 488.05RON
1 XRP = 9.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16720.75-1.20%
BET-BK3139.92-1.00%
BET-EF906.45-1.25%
BET-FI62020.490.75%
BET-NG1199.03-1.25%
BET-TR36872.05-1.20%
BET-TRN35839.58-1.20%
BET-XT1444.96-1.02%
BET-XT-TR3132.32-1.02%
BET-XT-TRN3051.07-1.02%
BETAeRO875.49-0.05%
BETPlus2473.22-1.15%
RTL37231.88-1.20%

Comunicate de presa

Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel