Riscul inflației revine în zona euro

DCBusiness Team |
Data publicării:
Luis de Guindos, vicepreședintele BCE
Luis de Guindos, vicepreședintele BCE

Vice-preşedintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos, a avertizat luni că preţurile de consum în zona euro ar putea să cunoască, temporar, o creştere, chiar dacă direcţia predominantă este una de scădere, transmite Bloomberg.

Luând cuvântul cu prilejul Frankfurt Euro Finance Week, Luis de Guindos a spus că economia zonei euro va rămâne la un nivel slab pentru moment dar ulterior ar urma să se consolideze, iar în paralel sunt semnale că piaţa muncii începe să slăbească.

"Ne aşteptăm la o relansare temporară a inflaţiei în lunile următoare pe măsură ce dispare efectul de bază al creşterilor semnificative de preţuri la energie şi alimente din toamna lui 2022. Dar, la nivel general, vedem cum procesul dezinflaţionist va continua pe termen mediu", a spus Luis de Guindos.

În prezent, inflaţia în zona euro este la cel mai redus nivel din ultimii doi ani, chiar dacă o creştere a preţurilor de 2,9% este în continuare peste ţinta de inflaţie a BCE, de 2%. Oficialii instituţiei de la Frankfurt au avertizat că ultima sută de metri în lupta cu inflaţia va fi una dificilă, în contextul în care sunt retrase ajutoarele guvernamentale destinate a contracara criza costului vieţii iar salariile muncitorilor cresc.

Luis de Guindos a recunoscut că la orizont se prefigurează riscuri. "Preţurile la energie rămân o sursă majoră de incertitudine pe fondul tensiunilor geopolitice crescute şi al impactului măsurilor fiscale. Acelaşi lucru este valabil pentru preţurile la alimente, care ar putea fi supuse unor presiuni în creştere din cauza fenomenelor meteo negative şi a crizelor climatice mai ample", a apreciat vicepreşedintele BCE.

Potrivit lui Luis de Guindos, BCE va fi într-o poziţie mai bună pentru a reevalua perspectiva de inflaţie şi acţiunile care se impun în luna decembrie, când vor fi date publicităţii noile prognoze ale BCE. Însă înainte de asta, Comisia Europeană va da miercuri publicităţii propriile sale noi previziuni, care vor fi analizate şi de Consiliul guvernatorilor BCE. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7511
Diferența -0.0032
Zi precendentă 4.7543
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.7511 RON
GBP flag1 GBP = 6.0054 RON
CHF flag1 CHF = 5.2851 RON
AUD flag1 AUD = 3.0237 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3422 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0318 RON
NOK flag1 NOK = 0.4279 RON
SEK flag1 SEK = 0.4464 RON
XAU flag1 XAU = 448.4343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 446862.33RON
1 ETH = 12591.89RON
1 LTC = 580.11RON
1 XRP = 11.48RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17450.67-0.42%
BET-BK3302.05-0.18%
BET-EF951.78-0.46%
BET-FI61985.76-0.29%
BET-NG1274.50-0.37%
BET-TR38481.64-0.42%
BET-TRN37404.03-0.42%
BET-XT1498.98-0.38%
BET-XT-TR3249.41-0.38%
BET-XT-TRN3165.15-0.38%
BETAeRO866.77-0.17%
BETPlus2575.02-0.42%
RTL38859.94-0.41%

Comunicate de presa

Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC
Vladimir Putin și Donald Trump, în 2017, în Vietnam / Foto Kremlin.ru.jpg
Turiști / Foto: Freepik

Avertizare de călătorie: Grevă naţională în Belgia

Posibile perturbări ale transportului public...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel