Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis joi Agerpres, este vorba despre cutiile în care sunt împachetate noile modele de televizoare de tip lifestyle ale companiei, precum "The Frame", "The Serif" şi "Sero",
Astfel, odată cu promovarea noului concept "eco packaging", cartonul gros ondulat din care este alcătuit ambalajul poate fi folosit pentru a construi mese de dimensiuni mici şi rafturi, iar instrucţiunile de asamblare pot fi accesate prin scanarea codurilor QR de pe exteriorul cutiei.
Covid-19. Americanii preferă să evite cinematografele. Încă se tem
"Putem găsi o modalitate de a transforma ambalajele TV în ceva util, în loc să le aruncăm? Astăzi, din ce în ce mai mulţi utilizatori sunt interesaţi să protejeze mediul. Prin intermediul ambalajelor ecologice, aceştia contribuie la protejarea mediului înconjurător cumpărând bunuri în mod obişnuit. Aceasta a fost ideea de la care am pornit. Pentru o asamblare mai uşoară, am decis să tipărim cinci puncte care să servească drept unitate de măsură. Acest lucru face ca asamblarea propriului mobilier din material reciclat să fie mult mai intuitivă şi, în plus, face ca mobilierul să arate bine odată ce este construit", a explicat Daehee Yoon, designer la Samsung Electronics Business Display.
Cu toate acestea, ideea care a stat la baza reutilizării materialului de ambalare nu a fost suficientă, ci au fost necesare măsurători concrete pentru a ajunge la rezultatul dorit de designeri. Astfel, în timp ce aceştia lucrau la proiect, modalităţile în care utilizatorii foloseau The Serif le-a dat o idee. Mulţi dintre utilizatorii care achiziţionau televizoarele, cumpărau în plus şi sertare sau dulapuri suplimentare în care să-şi stocheze accesoriile acestora.
"Având în vedere acest lucru, am început să studiem produsele din carton ondulat aflate pe piaţă şi să luăm contact cu producătorii de mobilă de mici dimensiuni", a explicat designerul Jonathan Whang.
Deşi realizarea unui produs care să arate bine din punct de vedere estetic este importantă, designerii se gândesc întotdeauna şi la utilitatea unui obiect. Prin urmare, pentru designerii de ambalaje ecologice, obiectivul a fost acela de a dezvolta un produs care nu numai să îndeplinească acest standard, dar care să fie uşor de utilizat şi durabil. La început, designerii s-au gândit să taie liniile de ghidare de pe carton şi să ofere instrucţiuni tipărite. Cu toate acestea, şi-au dat seama că astfel de metode ar putea limita numărul metodelor de construcţie; de asemenea, au luat în calcul şi faptul că pot exista daune la livrare.
Designerii de la Samsung au dezvoltat şi designul-ul "dot pattern", în sensul că prin tipărirea unei matrice direct pe carton, utilizatorii se vor putea orienta mult mai uşor privind modul de reutilizare al cutiei, iar produsul va rămâne în continuare protejat. În plus, pe lângă facilitarea procesului de reciclare, iniţiativa de ambalare ecologică oferă manuale electronice, cu o gamă largă de planuri de construcţie ce pot fi accesate prin scanarea codurilor QR tipărite pe partea superioară a cutiilor.
Compania a anunţat, totodată, că va derula, în perioada următoare, un alt program de design pentru ambalaje ecologice, competiţie "care va fi deschisă tuturor, indiferent de ţară"
"Lucrăm cu Dezeen, o revistă de design de lifestyle cu sediul în U.K., pentru a organiza o competiţie de design cu ambalaje ecologice, care va fi deschisă tuturor, indiferent de ţară. Participanţilor li se va cere să creeze modele pentru diferite tipuri de ambalaje ecologice, folosind materiale ecologice şi carton ondulat", a precizat Sungdo Son, designer în cadrul Samsung.
Samsung Electronics Co., Ltd. este un unul dintre cei mai mari producători mondiali de televizoarelor, smartphone-uri, dispozitive purtabile, tablete, electrocasnice digitale, sisteme de reţea şi memorie, sisteme LSI şi soluţii LED.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.