Revoluție tehnologică. Televizoarele nu vor mai fi la fel

Adrian Ilie |
Data publicării:
Aurul, un element esențial în ecranele fleixibile mari
Aurul, un element esențial în ecranele fleixibile mari

O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Cambridge a creat cei mai mici pixeli realizaţi vreodată, cu dimensiuni de un milion de ori mai reduse decât cei prezenţi în smartphone-uri, ce pot fi folosiţi la fabricarea ecranelor flexibile mari, relatează agenţia Xinhua. Pixelii coloraţi au fost realizaţi din mici particule de aur cu diametrul de câteva miliardimi dintr-un metru, se arată în studiul publicat vineri în jurnalul ştiinţific Science Advances.

Oamenii de ştiinţă au pulverizat micile particule pe o suprafaţă cu efect de oglindă permiţând astfel fragmentelor de aur să capteze lumina din spaţiul dintre ele. De asemenea, fiecare grăunte de aur a fost acoperit cu un strat subţire de polimer a cărei compoziţie chimică se modifică în prezenţa sarcinii electrice, ceea ce face ca pixelul să îşi schimbe culoarea, se arată în studiu.

Citește și: Telefonul care se poartă la mână, inovația celor de la Nubia-ZTE

Aceşti pixeli pot fi observaţi în lumină puternică şi nu necesită o sursă constantă de energie pentru a-şi menţine culoarea setată având aşadar o bună performanţă energetică, ceea ce permite suprafeţelor mari să fie fezabile şi durabile.

Aceşti pixeli pot fi utilizaţi pentru fabricarea de ecrane flexibile cu suprafeţe mari, care îşi schimbă culoarea precum pielea caracatiţelor, într-un mod mult mai puţin costisitor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 410753.30RON
1 ETH = 7779.17RON
1 LTC = 371.40RON
1 XRP = 9.60RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17420.950.27%
BET-BK3250.760.12%
BET-EF948.750.29%
BET-FI60318.82-0.46%
BET-NG1259.490.44%
BET-TR38416.110.27%
BET-TRN37340.340.27%
BET-XT1490.570.18%
BET-XT-TR3231.150.18%
BET-XT-TRN3147.410.18%
BETAeRO845.500.38%
BETPlus2568.000.24%
RTL38885.360.27%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel