Reuters: Prima autoritate pentru combaterea spălării banilor din UE va activa începând de anul viitor

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Euro / sursa: Freepik.com
Euro / sursa: Freepik.com

Noua Autoritate de combatere a spălării banilor (AMLA) a Uniunii Europene va avea sediul la Frankfurt, în Germania, a anunțat joi președinția belgiană a UE.

"Deal! Consiliul UE și Parlamentul European au convenit ca noua Autoritate Europeană de Luptă împotriva Spălării Banilor să fie localizată la Frankfurt", a precizat președinția belgiană într-un comunicat transmis pe X.

AMLA va juca un rol-cheie în combaterea activităților financiare ilicite în UE. Aceasta va avea peste 400 de angajați și își va începe activitatea la jumătatea anului 2025, a precizat aceasta, conform Reuters.

Anterior, în lipsa unei autorități paneuropene de control al banilor murdari, Bruxelles-ul s-a bazat pe autoritățile naționale de reglementare pentru a aplica normele sale, însă statele membre nu au cooperat întotdeauna pe deplin.

Alte țări care au solicitat să găzduiască AMLA au fost Belgia (Bruxelles), Irlanda (Dublin), Spania (Madrid), Franța (Paris), Italia (Roma), Letonia (Riga), Lituania (Vilnius) și Austria (Viena).

AMLA va avea competențe de supraveghere directă și indirectă asupra entităților obligate și va avea puterea de a impune sancțiuni și măsuri.

Acordul final cu privire la locația sediului AMLA a fost încheiat de colegiuitori în cadrul unei reuniuni interinstituționale informale la nivel politic, în cadrul căreia reprezentanții Parlamentului și ai Consiliului au votat împreună în același timp, cu 27 de voturi atribuite fiecărui colegiuitor.

Nouă state membre au depus cereri pentru a găzdui AMLA: Belgia (Bruxelles), Germania (Frankfurt), Irlanda (Dublin), Spania (Madrid), Franța (Paris), Italia (Roma), Letonia (Riga), Lituania (Vilnius) și Austria (Viena).

 

Câteva dintre atribuțiile AMLA

 

AMLA va avea un consiliu general compus din reprezentanți ai autorităților de supraveghere și ai unităților de informații financiare din toate statele membre și un consiliu executiv, care va fi organul de conducere al AMLA, compus din președintele autorității și cinci membri independenți.

Noua autoritate pentru combaterea spălării banilor la nivel european ar urma să aibă competențe pentru a supraveghea direct anumite tipuri de instituții financiare și de credit, inclusiv furnizorii de servicii de criptomonede, în cazul în care acestea sunt considerate de risc ridicat sau operează la nivel transfrontalier. AMLA va efectua o selecție a instituțiilor de credit și financiare care reprezintă un risc ridicat în mai multe state membre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.5625
Diferența -0.0170
Zi precendentă 4.5795
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.5625 RON
GBP flag1 GBP = 5.9082 RON
CHF flag1 CHF = 5.1610 RON
AUD flag1 AUD = 2.8781 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1656 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4278 RON
SEK flag1 SEK = 0.4500 RON
XAU flag1 XAU = 439.0006 RON
Monede Crypto
1 BTC = 383538.67RON
1 ETH = 8774.10RON
1 LTC = 417.65RON
1 XRP = 10.69RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17270.40-0.51%
BET-BK3265.98-0.20%
BET-EF937.91-0.51%
BET-FI62198.340.09%
BET-NG1246.50-0.65%
BET-TR38084.11-0.51%
BET-TRN37017.63-0.51%
BET-XT1485.33-0.43%
BET-XT-TR3219.84-0.43%
BET-XT-TRN3136.38-0.43%
BETAeRO871.170.67%
BETPlus2550.14-0.53%
RTL38373.34-0.51%

Opinii

Calcule și verificări / FOTO: Freepik

Impozit de 70%. Adrian Negrescu: Este ca o confiscare a banilor românilor

Analistul financiar Adrian Negrescu a...

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...

Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

WSJ: Răbdarea lui Putin dă roade: Occidentul începe să cedeze

După ani de izolare și sancțiuni, răbdarea lui...

Comunicate de presa

ANAF / Foto: DCBusiness
Stejara Pircan, Senior VP eMAG pentru România, Bulgaria și Ungaria
Restaurant

Controale OPC ”la cerere” la restaurantele de pe Litoral

Asociația Patronală RESTO Constanța a demarat...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel