Restanţele la creditele în lei, în scădere

Simona Haiduc |
Data publicării:
România (7,2 miliarde de dolari), potrivit unui raport publicat miercuri de Banca Mondială
România (7,2 miliarde de dolari), potrivit unui raport publicat miercuri de Banca Mondială

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor, înregistrată în luna august 2018, se cifrează la 4,882 miliarde de lei, în scădere cu 3,10% faţă de suma raportată în iulie 2018, iar restanţele la creditele în valută au coborât cu 2,36%, la 3,189 miliarde de lei (echivalent), conform unui raport al Băncii Naţionale a României (BNR).

Totalul creditelor în lei atingea, în august, nivelul de 160,351 miliarde de lei (cu 0,68% peste valoarea din luna precedentă), din care 64,807 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 91,719 miliarde de lei împrumuturi efectuate de populaţie.

Creditele în valută totalizau 87,086 miliarde echivalent lei în august 2018 (cu 0,64 mai mult faţă de iulie), din care 45,11 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 38,711 miliarde de lei credite luate de populaţie.

Bucureştenii aveau, la finele lunii august, credite în lei restante în sumă de 1,73 miliarde de lei şi în valută de 1,29 miliarde de lei (echivalent).

Totalul creditelor în lei contractate în Capitală ajungea la 57,299 miliarde de lei, iar al celor în valută la 41,898 miliarde de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9765
USD
Azi 4.7667
Diferența -0.0177
Zi precendentă 4.7844
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9769 RON
USD flag1 USD = 4.7331 RON
GBP flag1 GBP = 6.0235 RON
CHF flag1 CHF = 5.3090 RON
AUD flag1 AUD = 2.9458 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.2808 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0318 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4487 RON
XAU flag1 XAU = 443.5114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 397140.65RON
1 ETH = 9961.61RON
1 LTC = 488.55RON
1 XRP = 11.23RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17468.93-0.04%
BET-BK3261.05-0.68%
BET-EF950.720.01%
BET-FI61440.88-1.11%
BET-NG1265.17-0.14%
BET-TR38521.91-0.04%
BET-TRN37443.18-0.04%
BET-XT1495.57-0.17%
BET-XT-TR3242.02-0.17%
BET-XT-TRN3157.97-0.17%
BETAeRO862.30-1.14%
BETPlus2576.68-0.03%
RTL38906.610.03%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel