Bilanțul economic al anului 2020 nu este pozitiv. Chiar dacă datele statistice oficiale le vom avea după începerea anului viitor, se știe deja că se va înregistra o cădere a economiei cu un procent dintre cele mai mari la nivel UE, se știe că deficitul bugetar va depăși cu mult cele 3 procente acceptate la nivel structural, se știe că cifra șomerilor se va apropia de o jumătate de milion.

De regulă, explicația ”de serviciu”, cu caracter exhaustiv, a acestei situații este: pandemia.

Nimeni nu poate nega și nici măcar minimaliza efectul dramatic al pandemiei asupra situației economice dar nici nu se poate admite faptul că anumite politici sau decizii cu caracter strategic pe termen mediu și lung au fost abandonate sau nefinalizate pe parcursul acestei perioade. 

Efortul anti-pandemic depus de guvern, oricât de costisitor și implicant ar fi pe termen scurt , nu poate exclude efortul obligatoriu pe care orice guvern trebuie să îl facă în direcția asigurării condițiilor de dezvoltare economică și socială pe termen mediu și lung.

Raportat la condițiile concrete ale anului 2020, acest efort de asigurare a condițiilor de dezvoltare post-pandemică,  pe termen mediu și lung ar fi trebuit să fie reprezentat de activitatea conceptuală, programatică și instituțională destinată accesării fondurilor europene.

Dacă la nivelul anului 2020 vorbim despre fonduri europene, atunci trebuie să avem în vedere nu paradigma clasică a fondurilor europene pe care deja o cunoaștem ci noua paradigmă denumită Planul de Redresare pentru Europa. Bugetul pe termen lung al UE și instrumentul NextGenerationEU (un instrument temporar conceput pentru a stimula redresarea) vor forma cel mai mare pachet de stimulente finanțat din bugetul UE. Un total de 1 800 de miliarde EUR va susține reconstrucția Europei după criza provocată de COVID-19. O reconstrucție prin care Europa va deveni mai ecologică, mai digitală și mai rezilientă.

Noul Mecanism de redresare și reziliență (MRR) va aloca României 30,4  miliarde de euro, din care 13,7 miliarde de euro vor fi granturi (nerambursabile) și 16,6 miliarde de euro vor fi împrumuturi cu dobândă avantajoasă.

Problema care trebuia imperios luată în calcul este cea a încadrării în termenele de elaborare a programelor. Încă  din luna iulie 2020 s-a constatat că nu mai era timp de pierdut, pentru că statele membre UE, inclusiv România, trebuie deja să contracteze 70% din granturile MRR până la finalul anului 2022, iar restul de 30% până la finalul anului 2023.

Pentru asta era  nevoie ca guvernul să stabilească urgent prioritățile de investiții, într-un Plan Național de Redresare și Reziliență, să aloce banii către prioritățile respective și să deschidă liniile de finanțare pentru ca beneficiarii finali să poată face proiecte care să fie contractate în termenul menționat.Aceste proiecte trebuie să fie  mature cu un anumit grad de elaborare a documentațiilor tehnico-economice și să existe perspectiva de a fi contractate conform legii până la data de 31 decembrie 2022.

Este însă de semnalat un element îngrijorător, acela al poziției instituțiilor europene față de Planul trimis de către România  Autorităților de la Bruxelles susțin că Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu include reforme în domeniile digitalizării, schimbărilor climatice, sustenabilității economice sau educației. 

Planul a fost lansat în luna noiembrie 2020 de către autorități și include sute de proiecte, de la autostrăzi și lucrări de infrastructură la construcția de spitale regionale și investiții în energie verde. Sunt incluse investiții de 21,42 miliarde de euro în infrastructură și tranziția verde, alte 6,5 miliarde de euro în sănătate și educație și o sumă de 5,085 miliarde de euro pentru dezvoltarea competitivității. Comisia Europeană este nemulțumită că proiectele trimise de România nu respectă criteriile oficiale de acordare a acestor fonduri, respectiv reforme în domeniile enunțate. Ministerul Fondurilor Europene, cel care a prezentat oficial documentul guvernamental, a declarat în răspuns că aceasta este o primă variantă a documentului, pe baza căruia au loc discuții cu reprezentanții Comisiei Europene. S-a menționat că discuțiile au loc pentru fiecare domeniu de finanțare în parte,  fiind discutate 4 domenii, respectiv: transport durabil, mediu de afaceri, cercetare și dezvoltare, digitalizare. Potrivit Planului de Reziliență, România a alocat: 9,27 miliarde de euro pentru transport durabil 3,8 miliarde de euro pentru mediul de afaceri 700 de milioane de euro pentru digitalizare 275 milioane de euro pentru cercetare și dezvoltare.
 
Este evident că la data finalizării mandatului guvernului liberal, problema accesării fondurilor aferente Planului de Redresare și Reziliență nu este rezolvată, putând fi considerată o ”restanță” în portofoliul noului guvern de coaliție. Cum va putea fi rezolvată această restanță dat fiind pozițiile diferite pe care principalele partide coalizante o au față de această problemă de a cărei rezolvare depinde într-o măsură importantă viitorul României?
 
Astfel, USR critica planul în aceiași termeni ca cei ai Uniunii Europene. Alianța USR-PLUS a criticat planul publicat de către Guvern, spunând că este „un fel de PNDL nou‟, care nu include reforme reale și nu răspunde obiectivului european de a finanța schimbări structurale. În susținerea acestor critici, se prezintă Programul ”O țară ca afară” coordonat de către eurodeputații USR PLUS Cristian Ghinea și Vlad Botoș care își propune să arate ”cum putem folosi cele 30 de miliarde de euro pentru o reformă reală a României”.

Programul de guvernare al PNL, supus criticilor USR PLUS a fost lansat în campania electoral și a  avut ca punct central investițiile realizate din cele 80 de miliarde de euro alocate la nivel european României. Din acestea, 30 de miliarde sunt incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență. Banii provin din programul ”NextGeneration EU” și reprezintă atât granturi nerambursabile, cât și împrumuturi la dobânzi extrem de mici.

Cele mai importante obiecții ale UE privind calitatea Programelor trimise de către guvern la Bruxelles se axează pe obiectivul digitalizării.

Totuși, trebuie spus  că România a înaintat în direcția instituționalizării procesului de introducere a digitalizării prin înființarea Autorității pentru Digitalizarea României care exercită ca principale funcții: a) de strategie, prin care planifică strategic şi asigură elaborarea şi implementarea politicilor în domeniul transformării digitale şi societăţii informaţionale; b) de reglementare, prin care reglementează participarea la elaborarea cadrului normativ şi instituţional în domeniul transformării digitale şi societăţii informaţionale, inclusiv cu privire la interoperabilitatea sistemelor informatice ale instituţiilor publice; c) de avizare.

Citește și Mircea Coșea: Cât de accesibile mai sunt fondurile europene

Chiar în condițiile funcționării ADR nu s-a reușit adoptarea legislației necesare și nu a fost specificată o dată pentru licitațiile de acordare a frecvențelor deși potrivit strategiei guvernamentale privind 5G, publicată în decembrie 2019, lansarea noului standard mobil în România ar fi trebuit să înceapă în 2020.
 
Este o reală restanță a anului 2020 din acest punct de vedere deoarece rețelele 5G nu se construiesc de la zero. Ele se bazează pe echipamente și software din tehnologii de comunicaţii mobile din generaţii anterioare, precum 4G sau 3G. Toți operatorii telecom din România folosesc acum în rețele echipamentele Companiei Huawei, iar dacă acest producător nu va obține avizul CSAT, care să ateste că nu este o amenințare la adresa securității naționale, atunci operatorii trebuie să înlocuiască aceste echipamente, nu doar 5G, din propriile rețele în termen de 5 ani. Ministerul liberal al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a publicat pe 2 septembrie 2020, "o versiune îmbunătățită" a proiectului de lege care transpune în lege Memorandumul 5G cu SUA.

Noua versiune nu rezolvă problema importanta a implementării sistemului 5G în România care constă în explicitarea criteriilor de oportunitate și profitabilitate economică în alegerea ofertanților de tehnologie 5G. Și în această variantă, criteriile politice reieșite din memorandumul Administrației Trump rămân pe plan central, încercând să aducă argumente de natură neeconomică pentru excluderea Companiei Huawei de pe piața digitală românească.
 
Astfel, proiectul de lege este centrat pe identificarea producătorilor de echipamente şi de tehnologii care sunt eligibili,  dar proiectul ar fi trebuit să definească un set de criterii de identificare a riscurilor de securitate, ale echipamentelor şi tehnologiilor. O abordare care, de altfel, e susţinută la nivelul UE.

Mai mult decât atât, având în vedere forma actuală a proiectului, aşa cum a fost pusă în dezbaterea publică, se pune în pericol şi rezilienţa actualelor reţele de comunicaţii, adică 2, 3 şi 4G, deoarece foarte probabil ca după intrarea în vigoare, dacă intră în vigoare legea în această formă, o serie de echipamente tipice din reţelele de 2, 3 şi 4G să fie înlocuite într-un interval de timp care se va dovedi insuficient, punând în pericol chiar dezvoltarea reţelelor 5G, pentru că reduce considerabil predictibilitatea asupra furnizorilor de echipamente şi tehnologii necesare. Există riscul în cazul elementelor de infrastructură achiziţionate de la un producător autorizat, a cărui autorizaţie va fi retrasă ulterior, ca toate echipamentele respective sau software să fie înlocuite cu costuri suplimentare ce se vor acumula pe consumatorul final.

Este important de spus că noua variantă nu reflectă instrumentele Uniunii Europene cu privire la securitatea cibernetică a reţelelor 5G,  instrumente care pun accentul pe măsurile tehnice ce ar trebui să fie reglementate şi implementate pentru a atinge un nivel de securitate dorit.

Proiectul de lege nu adresează niciun fel de cerinţe tehnice, ci reglementează  doar o procedură de autorizare bazată pe criterii non tehnice și  ambigue, care nu reflectă niciuna din măsurile strategice prevăzute în setul de instrumente al Uniunii Europene pentru securitatea reţelelor 5G. Întârzierea procesului de reglementare a introducerii tehnologiei 5G nu poate fi altfel calificată decât ca o restanță a guvernării liberale.

Noul guvern de coaliție va trebui să ia imediat în calcul găsirea unei soluții de urgentare a implementării tehnologiei 5G deoarece aceasta este un element central nu numai al procesului de corecție și îmbunătățire a Planului trimis la Bruxelles dar și o necesitate a trecerii României într-o nouă fază a revoluției industriale- digitalizarea - fără de care locul economiei românești în competitivitatea internațională va fi grav afectat pe termen lung.

Accesul pe piața digitală românească a companiilor ofertante, Huawei în cazul de față, trebuie bine analizat din perspectiva avantajelor sau dezavantajelor economice, prezente și de perspectivă, chiar în condițiile unor presiuni politice generate de efectele la nivel global ale războiului comercial dintre SUA și China.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.