Reprezentanţii celor mai lichide companii de pe BVB, discuții cu investitori croaţi şi sloveni

Raluca Marin |
Data publicării:

Reprezentanţii celor mai lichide companii listate pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au discutat oportunităţi de investiţii cu investitorii instituţionali din Croaţia şi Slovenia în cadrul Zilei României la Zagreb, conform unui comunicat postat pe site-ul BVB.

'Suntem încântaţi că InterCapital a avut oportunitatea de a prezenta companiile româneşti comunităţii locale de investitori şi sperăm că evenimentul va contribui la creşterea investiţiilor transfrontaliere. Examinând dezvoltarea rapidă a pieţei de capital din România de-a lungul anilor, suntem convinşi că evenimentul a prezentat modul în care politicile corporative şi publice adecvate poate atrage investitori internaţionali şi, în cele din urmă, poate plasa o ţară pe radarul investitorilor internaţionali', a declarat Matko Maravic, CEO InterCapital Securities.

Fondurile de pensii obligatorii din Croaţia administrează active în valoare de 13 miliarde euro, 11% fiind investiţii în acţiuni locale, 12% în acţiuni străine, iar restul, în cea mai mare parte, în obligaţiuni şi instrumente ale pieţei monetare. Fondurile de investiţii din Croaţia au active în administrare în valoare de 2,7 miliarde euro, 4% fiind investiţii în acţiuni locale, 9% în acţiuni străine, iar restul sunt deţinute în cea mai mare parte în obligaţiuni şi instrumente ale pieţei monetare. Fondurile de investiţii din Slovenia au active în administrare în valoare de 2,8 miliarde euro, 3% fiind investiţii în acţiuni locale şi 67% în acţiuni străine.

'Investitorii instituţionali sunt un motor durabil al dezvoltării pieţei de capital, fie ca este vorba despre finanţarea ofertelor publice derulate pe bursă, despre oferirea unei investiţii alternative sigure pentru economisirea pe termen lung sau despre îmbunătăţirea educaţiei financiare. Suntem fericiţi că am creat aceasta legătură cu investitorii croaţi şi sloveni prin intermediul InterCapital', a spus Adrian Tănase, director general al BVB. Ziua României la Zagreb a fost organizată de InterCapital Securities şi BVB, cu sprijinul AD Plastik, Fondului Proprietatea şi Bursei de Valori din Zagreb.

Evenimentul a fost axat pe reunirea comunităţii investiţionale din Croaţia şi Slovenia cu specialişti şi emitenţi de la BVB.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9738
Diferența -0.0011
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8217
Diferența -0.0156
Zi precendentă 4.8373
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9738 RON
USD flag1 USD = 4.8217 RON
GBP flag1 GBP = 6.0012 RON
CHF flag1 CHF = 5.2862 RON
AUD flag1 AUD = 2.9950 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.3544 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4320 RON
XAU flag1 XAU = 411.4200 RON
Monede Crypto
1 BTC = 459439.06RON
1 ETH = 16117.59RON
1 LTC = 494.37RON
1 XRP = 11.10RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17090.820.35%
BET-BK3180.880.09%
BET-EF927.930.45%
BET-FI62284.450.89%
BET-NG1227.490.74%
BET-TR37688.110.35%
BET-TRN36632.790.35%
BET-XT1471.940.34%
BET-XT-TR3190.810.34%
BET-XT-TRN3108.040.34%
BETAeRO875.12-1.22%
BETPlus2526.690.30%
RTL38043.980.29%

Comunicate de presa

Delta Dunării / FOTO: Wikipedia
Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel