Renault îndeamnă la cooperare cu producătorii chinezi

Simona Haiduc |
Data publicării:
Luca de Meo / FOTO: Wikipedia
Luca de Meo / FOTO: Wikipedia

Șeful Renault, Luca de Meo, a cerut marți industriei de automobile să coopereze cu producătorii chinezi pentru a depăși dificultățile actuale.

„Europenii trebuie să stabilească un dialog cu China și să se conecteze la ecosistemul chinez, pentru a obține tot ce este mai bun din acesta, într-un spirit de +coopetiție+”, cuvânt combinat care  îmbină cooperarea și competiția, a lansat Luca de Meo pe scena Sumitului auto, organizat la Paris în ajunul deschiderii ediției 90 a Salonului Auto de la Paris.

Spirit de echipă

„Niciodată industria noastră nu a avut nevoie de atâta deschidere și spirit de echipă (...) Aceasta este o oportunitate pe care nu o putem rata, trebuie să învățăm din experiențele noastre și să le imităm atunci când ei sunt mai buni decât noi”, a subliniat cel care este și președinte al ACEA, lobby-ul auto european.

„Este ceea ce au făcut grupuri europene precum Fiat sau Citroën în urmă cu un secol în Statele Unite, când Ford a revoluționat industria cu linia de asamblare. Asta au făcut și chinezii mai recent cu noi”, a amintit Luca de Meo.

Exemplul liderului chinez BYD

În ultimii ani, China a devenit cea mai mare piață de automobile din lume, iar producătorii săi domină mașinile electrice, care vor înlocui foarte repede motoarele termice, cu inovații tehnologice, capacități de producție și organizare mai eficientă.

Luca de Meo a citat exemplul liderului chinez BYD, care a recăpătat controlul asupra majorității pieselor necesare pentru fabricarea unei mașini, încredințate de mult timp producătorilor de echipamente, în timp ce Xiaomi excelează în conectarea mașinilor sale cu smartphone-ul șoferului.

Europa ”adună amenzi și termene”

Deși s-a retras de pe piața chineză, Renault a lansat joint venture-ul Horse cu gigantul auto Geely pentru a produce și vinde motoare pentru mașini termice și hibride. De asemenea, Geely ajută Renault să-și proiecteze viitorul Twingo electric mic.

Luca de Meo a criticat încă o dată o Europă care „adună amenzi și termene”, în special pe emisiile de CO2, în timp ce Statele Unite „își stimulează masiv industria și chinezii o organizează pentru a echilibra jocul, cu nevoi imense.

Majoritatea producătorilor de automobile europeni, inclusiv Renault, au cerut Comisiei Europene „măsuri de ajutor urgente” pentru a face față înăspririi în 2025 a standardelor de emisii de CO2 pe care se consideră incapabile să le respecte, în special din cauza erodării vânzărilor de mașini electrice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9756
USD
Azi 4.7679
Diferența 0.0319
Zi precendentă 4.736
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7679 RON
GBP flag1 GBP = 5.9347 RON
CHF flag1 CHF = 5.2655 RON
AUD flag1 AUD = 2.9823 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.3106 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4229 RON
SEK flag1 SEK = 0.4337 RON
XAU flag1 XAU = 420.4739 RON
Monede Crypto
1 BTC = 486937.86RON
1 ETH = 14875.28RON
1 LTC = 539.77RON
1 XRP = 14.79RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17030.210.31%
BET-BK3204.500.39%
BET-EF925.340.35%
BET-FI63457.390.35%
BET-NG1229.880.50%
BET-TR37554.450.31%
BET-TRN36502.860.31%
BET-XT1470.030.34%
BET-XT-TR3186.660.34%
BET-XT-TRN3104.010.34%
BETAeRO885.10-0.56%
BETPlus2515.540.28%
RTL37926.840.28%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel