Renault elimină 1.500 de locuri de muncă

Antonia Popescu |
Data publicării:
Grupul auto francez Renault a indicat că, dintre cele 4.600 de locuri de muncă ce urmează a fi eliminate în Franţa
Grupul auto francez Renault a indicat că, dintre cele 4.600 de locuri de muncă ce urmează a fi eliminate în Franţa

Grupul auto francez Renault a indicat că, dintre cele 4.600 de locuri de muncă ce urmează a fi eliminate în Franţa, 1.500 ar viza numai activităţile de inginerie, au declarat marţi pentru AFP mai multe surse din apropierea acestui dosar.

La finele lunii mai, Renault a anunţat că va elimina 15.000 de locuri de muncă la nivel mondial, dintre care 4.600 numai în Franţa.

Marţi, conducerea companiei Renault a prezentat, în cadrul Comitetului Economic şi Social, detaliile acestui plan care vizează realizarea unor economii în valoare de două miliarde de euro în decurs de trei ani. Astfel, din cele 4.600 de posturi ce urmează a fi eliminate în Franţa, 1.500 ar viza activităţile de inginerie, 2.100 posturi vor fi eliminate în activităţile de producţie şi 1.000 de posturi în sectorul de funcţii suport. Renault nu vrea să recurgă la concedieri, ci mizează pe plecări voluntare, ieşiri la pensie, reconversie profesională şi mobilitate internă.

Piața auto din România a înregistrat o SCĂDERE DRASTICĂ

În prezent, grupul Renault are 48.000 de salariaţi în Franţa, dintre care 17.300 lucrează în producţie, 8.900 în inginerie şi 6.600 în funcţii suport. Restul angajaţilor sunt distribuiţi în cadrul filialelor, în special în reţeaua comercială (Renault Retail Group, RRG) şi activităţile bancare RCI Bank.

Producător de automobile din anul 1898, Grupul Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule, în 2019. Compania Dacia a fost preluată de Renault în 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3617
Diferența -0.1444
Zi precendentă 4.5061
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3617 RON
GBP flag1 GBP = 5.7330 RON
CHF flag1 CHF = 5.3503 RON
AUD flag1 AUD = 2.7161 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.1425 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4112 RON
SEK flag1 SEK = 0.4493 RON
XAU flag1 XAU = 452.6023 RON
Monede Crypto
1 BTC = 357773.20RON
1 ETH = 6784.41RON
1 LTC = 331.49RON
1 XRP = 8.72RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17067.320.60%
BET-BK3161.860.42%
BET-EF930.710.64%
BET-FI59809.49-0.17%
BET-NG1239.621.00%
BET-TR37636.290.60%
BET-TRN36582.360.60%
BET-XT1462.990.52%
BET-XT-TR3171.390.52%
BET-XT-TRN3089.190.52%
BETAeRO836.220.46%
BETPlus2517.370.55%
RTL38109.210.65%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel