Înainte de a fi reales în funcția de rector în data de 14 februarie, după cum afirmă, rectorul a trecut printr-o serie de amenințări care vizau direct poziția sa de conducere din instituția de învățământ.
El a fost chemat la Parchet pentru a da socoteală unor acuzații de delapidare, caz asupra căruia, așa cum afirmă rectorul, instanțele s-au pronunțat că nu există vreun prejudiciu. Denigrarea sa ar fi unul dintre scopurile acestui incident, afirmă Puiu Lucian Georgescu.
”Este un grup, și spun asta cu toată responsabilitatea, iar în centrul acestui grup se află un domn deputat care urmărește cu o ardoare demnă de o cauză mai bună să își facă o universitate nouă de medicină și farmacie.”
Această inițiativă ar presupune ca Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați să fie împărțită în două, mărturisește rectorul: ”El ar trebui să ia o parte din patrimoniu imobiliar, o parte din patrimoniul financiar, după aceea, să mute toți oamenii, să îi oblige să dea încă o dată concurs pentru fiecare post, să facă încă o dată acreditările și specializările.”
Înspre finalul interviului, Puiu Lucian Georgescu a ținut să sublinieze statutul pe care acesta l-a dobândit în timpul conducerii sale.
”Totuși, am demonstrat că suntem o școală foarte bună. Am fost rector al acestei școli și am construit o comunitate academică de mii de oameni – 4.000 de oameni și 14.000 de studenți. Am mărit aria de cercetări, am descoperit o arie pe care nu o abordasem, cel puțin pe zona Dunării de Jos unde există foarte multă istorie. Sunt câteva epave deja identificate, sunt două poduri care există în documentele istorice, în zona Isalcea și o să umblăm și după ele, a conchis acesta.
Urmăriți interviul în integralitate la linkul de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.