Arcuri a susţinut decizia guvernului, criticată însă de cei care au calificat-o drept economie de război, de a stabili preţul maxim al măştilor de protecţie la 0,50 eurocenţi bucata. Deocamdată a fost încheiat un acord cu unele firme care produc măşti în Italia pentru a putea fi vândute în medie cu 0,38 eurocenţi şi acorduri cu alte 106 companii pentru ca măştile să fie fabricate pe plan intern.
El a asigurat că nimeni nu poate vinde măşti medicale cu peste 0,50 eurocenţi bucata, precizând că doar în acest mod vor fi prejudiciaţi speculanţii şi "cei care vor să facă bani profitând de starea de urgenţă şi de suferinţă".
De aceea, a explicat el, statul trebuie să cumpere toate măştile avute la dispoziţie şi să impulsioneze producţia, subliniind că "cine se gândeşte că fixarea unui preţ maxim reduce capacitatea unei firme italiene de a le produce dă dovadă de superficialitate sau este prost informat". Arcuri a precizat că deocamdată au fost distribuite 4 milioane de măşti şi că în depozitele regionale se află în total 47 de milioane de unităţi.
Începând de luni 4 mai, când va fi reluată circulaţia liberă a persoanelor, "vor fi distribuite câte 12 milioane de măşti pe zi; în iunie 18 milioane de bucăţi zilnic; în iulie, 25 de milioane iar în septembrie când vor începe cursurile cantitatea va ajunge la 30 de milioane", a promis Arcuri.
El a asigurat că Italia este ţara care a realizat cel mai mare număr de teste în rândul populaţiei. Până în prezent au fost efectuate 1.789.662 de teste pentru coronavirus, iar în ultimele patru zile 147.306 de teste. Ceea ce înseamnă că am efectuat 2.260 de teste la 100.000 de locuitori", a declarat Arcuri, subliniind că Italia este pe primul loc în lume în realizare de teste pe număr de locuitori.
Citește și Ursula von der Leyen vede partea bună a pandemiei de covid-19
Alte 2 milioane de teste au fost distribuite comunităţilor regionale în perspectiva următoarelor faze.
În ce priveşte aplicaţia de telefon (app), pentru a urmări contactele cu persoanele pozitive, aceasta va fi disponibilă din mai şi va putea fi descărcată voluntar pe smartphone-ul personal. Aplicaţia se numeşte 'Immuni' şi avertizează utilizatorul dacă a intrat în contact cu o persoană pozitivă la coronavirus.
Deşi premierul italian, Giuseppe Conte, nu a menţionat-o la conferinţa de presă în care a prezentat primele măsuri de relaxare a restricţiilor, Arcuri a asigurat că se lucrează deja la această aplicaţie. "În mai vor începe primele funcţii precum urmărirea contactelor iar pe viitor vor fi active şi altele precum prezentarea zilnică a datelor clinice", a explicat Arcuri.
Deocamdată nu s-a decis dacă datele colectate vor fi înmagazinate în dispozitivele mobile ale utilizatorului, sau înr-un server public. Acesta este unul dintre subiectele cele mai controversate ca urmare a necesităţii garantării intimităţii persoanelor. Arcuri a explicat că programul va detecta contactele cu persoanele care durează aproximativ 15 minute şi care se află la doi metri distanţă prin utilizarea tehnologiei bluetooth a telefonului.
"Aplicaţia de urmărire a contactelor va activa alerta, de exemplu, dacă domnul Rossi a intrat în contact timp de peste 15 minute cu o persoană pozitivă la coronavirus. Cercetătorii asigură că timpul minimum de contagiere în cazul unui contact cu o persoană declarată pozitiv este de 15 minute, iar distanţa de risc variază între unul şi doi metri, astfel încât trebuie avută în vedere limita maximă", a avertizat el.
După emiterea alertei, persoana respectivă trebuie să ia legătura cu serviciile sanitare pentru a începe protocolul şi a se supune testului pentru detectarea coronavirusului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.