Nava Eiho Maru nr.172 a fost reţinută de către Rusia în largul insulei Sahalin, în Extremul Orient rus.
Grănicerii ruşi susţin că nava opera "în zona economică exclusivă" rusă, dar purtătorul de cuvânt al guvernului nipon, Katsunobu Kato, a respins această această acuzaţie, cerând eliberarea pescarilor japonezi.
"De ieri (miercuri) până astăzi, am utilizat canalul diplomatic pentru a protesta şi a face cunoscut că urmărirea, percheziţionarea, capturarea şi reţinerea navei de către Rusia sunt inacceptabile", a declarat Kato în cursul unei conferinţe de presă regulate.
Citește și: Rabla electrocasnice. Începe ETAPA a doua. Ce se întâmplă
Reţinerea vasului nipon anunţată vineri de către grănicerii ruşi a intervenit la două zile după o coliziune între o navă de pescuit japoneză şi un cargo rusesc în largul insulei Hokkaido (cea mai nordică insulă a Japoniei, situată la 40 km distanţă de Sahalin), în urma incidentului trei membri ai echipajului japonez pierzându-şi viaţa, notează Agerpres.
Rusia şi Japonia nu au încheiat nici până astăzi un tratat de pace, din cauza unei dispute teritoriale legate de patru insule mici, anexate de Moscova la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, dar revendicate de Tokyo.
Acestea sunt nişte insule vulcanice situate între Marea Ohoţk şi Oceanul Pacific, numite "Kurilele de Sud" de către Rusia şi "Teritoriile de Nord" de către Japonia.
Exploatarea comună a resurselor în zona maritimă frontalieră între Rusia şi Japonia provoacă uneori tensiuni. În 2019, Rusia a reţinut temporar 24 de pescari japonezi şi le-a sechestrat ambarcaţiunile, acuzându-i de depăşirea cotelor de pescuit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.