Nu de altceva, dar, potrivit datelor din spațiul public, sunt aproape 200.000 de tinere care așteaptă să-și îmbrace rochiile de mireasă, să-și întâmpine oaspeții împreună cu soții lor, să-și încânte invitații cu dansul mirilor, într-un cuvânt, să se bucure de acel eveniment, unic în viață pentru unii, care este nunta.
"Propunerea industriei a fost să avem aceste evenimente încă din 15 mai. Sperăm că ceea ce premierul a spus, să se confirme de la 1 iunie, pentru cei care s-au vaccinat, pentru cei care au trecut prin boală și pentru cei care sunt dispuși să își facă teste.", de declarat Alin Caraman, președintele Asociației furnizorilor din industria nunților, contactat de Antena 3.
Citește și NUNTĂ în semn de PROTEST! Căsătorește-te într-un supermarket, AI VOIE
"Organizatorii din domeniul nunților suntem deschiși să ne ocupăm de aceste teste chiar la intrarea în cadrul evenimentului, chiar învățându-i pe miri cum se fac astfel de teste rapide.
Asociația este foarte implicată în ținerea cursului cu mirii care au în acest sezon programată nuntă. Vorbim de 200 de mii de cupluri care așteaptă să își facă nuntă și care sunt foarte deschiși să aibă nuntă în aceste condiții.", a mai precizat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.