”Oamenii din marile centre tehnologice, precum Silicon Valley, caută alte locuri unde să-și ducă existența, mai ieftine, mai sigure, mai lipsite de constrângeri”, a explicat Patri Friedman, fondatorul Seasteading Institute. Fost angajat al Google, el și-a înființat noua organizație la San Francisco. Până în 2017, din consiliul director al firmei a făcut parte și fondatorul PayPal, Peter Thiel.
Friedman crede în viitorul orașelor plutitoare. În astfel de comunități, sistemul de conducere este stabilit în baza unui document propriu, o cartă, nu de legi locale, regionale, naționale etc. În plus, locuitorii acestor orașe pot adopta sau modifica textul respectivei carte, prin majoritate de voturi.
Citește și Ce construiesc alții? Cea mai mare insulă artificială din lume
În prezent, Seasteading Institute este în negocieri cu dezvoltatori pentru realizarea unui oraș plutitor în mijlocul Oceanului Pacific. Având în vedere că asemenea ”așezări” nu sunt controlate de guverne, locuitorii lor nu trebuie să plătească impozite. Obiectivul lui Friedman este împărtășit de șeful start-up-ului Jump, specializat în biciclete electrice, Ryan Rzepecki. În urmă cu doi ani, Jump a fost preluat de UBER pentru 200 de milioane de dolari. Acum, întreprinzătorul se ocupă de atragerea de fonduri pentru orașe plutitoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.