Recalcularea PENSIILOR. Raluca Turcan face o declarație IMPORTANTĂ

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Se va întâmpla foarte repede
Se va întâmpla foarte repede

O comisie inter-ministerială va fi înfiinţată de urgenţă, pe 28 decembrie, cu scopul începerii recalculării pensiilor pe bază de contributivitate, a declarat, joi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, în conferinţa de presă organizată după preluarea mandatului.

Publicitate

"Aş sublinia subiectul pensiilor, care deja face parte dintr-o măsură pe termen lung pe care o vom urmări ca impact social extrem de important, şi anume că am solicitat echipei ministerului să îmi prezinte structura unei comisii pe care să o înfiinţăm de urgenţă, începând cu 28 decembrie, astfel încât să chemăm reprezentanţii mai multor ministere la masă şi să putem pune pe masa opiniei publice o soluţie care să asigure recalcularea pensiilor pe bază de contributivitate. Vreau să facem un pas mare înainte pe acest subiect, care a fost pronunţat în diferite momente, din nefericire doar în cheie electorală", a afirmat Raluca Turcan.

Pe subiectul majorării pensiilor, ministrul Muncii a subliniat că în mandatul său nu va da detalii despre regimul de calcul al pensiilor sau momentul majorării pensiilor, ci va anunţa doar deciziile luate.

Citește și Este oficial! Pensionarii militari trebuie să ȘTIE acest lucru

"Cât timp voi fi ministrul Muncii, nu voi intra în niciun fel de speculaţii privind regimul de calcul al pensiilor, momentul majorărilor şi aşa mai departe, pentru că ele creează o aşteptare uriaşă în rândul beneficiarilor, şi nu vreau să îi dezamăgim. Aşadar pot să le spun că din această zi, practic prima zi de preluare a mandatului, m-am preocupat să creez acel mecanism instituţional care să ne permită tuturor să ajungem în România la pensii calculate pe bază pe contributivitate şi echitate în sistemul public de pensii. De aici încolo vom anunţa doar deciziile pe care le luăm", a precizat Raluca Turcan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.786
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 473045.08RON
1 ETH = 16616.08RON
1 LTC = 522.58RON
1 XRP = 10.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel