Recalcularea pensiilor. Cine câștigă și cine pierde

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Inegalitățile dintre sexe nu vor fi eliminate
Inegalitățile dintre sexe nu vor fi eliminate

Persoanele pensionate după 2011 vor beneficia de o creștere moderată ori mai mică a pensiei pentru că la data pensionării au primit un indice de corecție care nu va mai exista. 

Așadar, din punctajul total realizat existent pe decizie vor trebui să scadă punctajul obținut prin aplicarea indicelui de corecție. Diminuarea punctajului total inainte de a fi împărtit la 25 va fi cuprins între 6 si 20%.

Exemplu

Pentru cei care ies la pensie în 2019, punctajul obișnut din venituri anuale este de 100 puncte la care s-au adăugat încă 20 de puncte datorită indicelui de 1,2. Ca urmare, punctajul total ajunge la 120.

Decizia de pensionare din 2019 cu 120 de puncte, va avea la recalcularea din 2021 doar 100 puncte.

Citește și: Cumul de pensii. Cele două excepții din noua Lege a pensiilor

Vor beneficia de creștere bărbații care s-au pensionat înainte de anul 2011 cu un stagiu de cotizare de 35 de ani iar recalcularea se va face pentru 25 de ani.

Femeile pensionate înainte de anul 2011 vor beneficia de o creștere mică din cauza punctajului cuprins între 25 și 30 de ani de cotizare și drept urmare, în unele cazuri nu vor fi niciun fel de creșteri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.5625
Diferența -0.0170
Zi precendentă 4.5795
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.5625 RON
GBP flag1 GBP = 5.9082 RON
CHF flag1 CHF = 5.1610 RON
AUD flag1 AUD = 2.8781 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1656 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4278 RON
SEK flag1 SEK = 0.4500 RON
XAU flag1 XAU = 439.0006 RON
Monede Crypto
1 BTC = 386846.07RON
1 ETH = 8833.27RON
1 LTC = 421.53RON
1 XRP = 10.78RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17270.40-0.51%
BET-BK3265.98-0.20%
BET-EF937.91-0.51%
BET-FI62198.340.09%
BET-NG1246.50-0.65%
BET-TR38084.11-0.51%
BET-TRN37017.63-0.51%
BET-XT1485.33-0.43%
BET-XT-TR3219.84-0.43%
BET-XT-TRN3136.38-0.43%
BETAeRO871.170.67%
BETPlus2550.14-0.53%
RTL38373.34-0.51%

Opinii

Calcule și verificări / FOTO: Freepik

Impozit de 70%. Adrian Negrescu: Este ca o confiscare a banilor românilor

Analistul financiar Adrian Negrescu a...

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...

Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

WSJ: Răbdarea lui Putin dă roade: Occidentul începe să cedeze

După ani de izolare și sancțiuni, răbdarea lui...

Comunicate de presa

ANAF / Foto: DCBusiness
Stejara Pircan, Senior VP eMAG pentru România, Bulgaria și Ungaria
Restaurant

Controale OPC ”la cerere” la restaurantele de pe Litoral

Asociația Patronală RESTO Constanța a demarat...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel