Reacții adverse la vaccinul COVID-19. Avertismentul experților indieni

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Este o listă întreagă
Este o listă întreagă

Producătorul indian de vaccinuri Bharat Biotech a publicat marţi o serie de recomandări de precauţie în cazul persoanelor cu anumite afecţiuni, subliniind că cele care urmează să fie vaccinate ar trebui să se consulte cu medicul sau, de preferinţă, să evite vaccinarea cu Covaxin, relatează Xinhua.

În fişa informativă emisă de companie se precizează că cei care suferă de alergii, febră sau tulburări de coagulare, printre alte afecţiuni, ar trebui să consulte medicul/furnizorul de vaccinuri şi, eventual, să nu se vaccineze cu Covaxin.

Producătorul de vaccinuri afirmă că persoanele care sunt imunocompromise (sau primesc un medicament care le afectează sistemul imunitar), femeile însărcinate şi cele care alăptează sunt de asemenea sfătuite să nu fie vaccinate cu Covaxin.

Ministerul Sănătăţii din India a anunţat luni 580 de cazuri de reacţii adverse după vaccinarea împotriva COVID-19, dintre care şapte persoane au fost spitalizate. Ministerul a precizat că două persoane au murit, însă niciun deces nu a avut legătură cu vaccinarea.

Citește și Dezvăluiri INCENDIARE. Ce au făcut cercetătorii CHINEZI în 2017

Procesul de vaccinare anti-COVID19 a început sâmbătă în India. Autorităţile folosesc două vaccinuri anti-COVID-19 - Covaxin fabricat de compania indiană Bharat Biotech şi vaccinul dezvoltat de Oxford-Astrazeneca, Covishield, produs de Serum Institute din India.

În prima fază vor fi vaccinaţi circa 30 de milioane de angajaţi în domeniul medical, urmaţi de persoanele cu vârsta peste 50 de ani şi de grupele de populaţie sub 50 de ani cu comorbidităţi care numără aproximativ 270 de milioane de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414903.45RON
1 ETH = 7830.55RON
1 LTC = 376.17RON
1 XRP = 9.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17424.420.29%
BET-BK3252.590.18%
BET-EF948.650.28%
BET-FI60318.82-0.46%
BET-NG1258.430.35%
BET-TR38423.760.29%
BET-TRN37347.770.29%
BET-XT1490.850.20%
BET-XT-TR3231.750.20%
BET-XT-TRN3147.990.20%
BETAeRO851.201.06%
BETPlus2568.730.27%
RTL38892.690.29%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel