Rețetă germană. Cum devine trenul regele transportului de călători

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Dacă vrei ca oamenii să renunțe la avion, umbli la taxe
Dacă vrei ca oamenii să renunțe la avion, umbli la taxe

Ministrul german al Transporturilor, Andreas Scheuer, a lansat un apel în favoarea reducerii taxelor pentru călătoriile cu trenul pe distanţe lungi, cu scopul de a încuraja mai mulţi oameni să călătorească pe calea ferată în loc să utilizeze automobilul sau avionul, ceea ce ar avea efecte pozitive asupra mediului

Într-un interviu acordat cotidianului Bild, Andreas Scheuer a declarat că Taxa pe Valoarea Adăugată pentru biletele de tren pe distanţe lungi ar trebui redus de la 19% în prezent la 7%. În opinia lui Scheuer, această reducere ar permite celor care călătoresc cu trenul să economisească 400 milioane de euro pe an.

"Dacă vrei să fi serios când vine vorba de protejarea mediului şi trecerea de la automobil sau avion la tren, trebuie să începi cu taxele", a spus Andreas Scheuer. În Germania, biletele pentru călătoriile cu mijloacele publice de transport beneficiază de TVA de 7%. De asemenea, călătoriile cu trenul pe distanţe de până la 50 de kilometri sunt şi ele taxate cu 7%.

Citește și Statul român cumpără trenuri noi. Sumă uriașă pentru licitație

În loc să se recurgă la interdicţii sau limite de viteze, conexiunile cu trenul ar trebui să devină mai atractive, apreciază Andreas Scheuer. Acesta dă drept exemplu faptul că nimeni nu zboară cu avionul între Hamburg şi Berlin pentru că există legături cu trenul foarte bune. De asemenea, ministrul german al Transporturilor dă drept exemplu bilanţul pozitiv al trenurilor de mare viteză ICE pe ruta Berlin-Munchen, unde numărul de pasageri s-a dublat.

Guvernul german a înfiinţat recent un "cabinet de mediu" pentru a coordona eforturile destinate combate schimbărilor climatice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 408495.98RON
1 ETH = 7702.30RON
1 LTC = 365.88RON
1 XRP = 9.55RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17374.770.25%
BET-BK3246.800.23%
BET-EF946.030.23%
BET-FI60595.78-0.56%
BET-NG1253.990.18%
BET-TR38314.280.25%
BET-TRN37241.360.25%
BET-XT1487.850.19%
BET-XT-TR3225.250.19%
BET-XT-TRN3141.660.19%
BETAeRO842.290.34%
BETPlus2561.870.23%
RTL38780.660.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel