Pozar este de părare că, printr-o simplă manevră, printr-un decret sau orice altă acțiune de acest gen, președintele Putin ar putea dubla valoarea rezervei de aur a Rusiei. O supoziție pe care strategul de investiții de la Credit Suisse a inserat-o în nota periodică dedicată clienților băncii elvețiene.
"Aurul ar putea ajunge la 3.600 de dolari/unica dacă Rusia va răspunde la decizia Occidentului de a plafona prețului petrolului rusesc acceptând metalul galben ca plată pentru țițeiul său", a scris Pozar, menționând că o astfel de manevră ar fi o surpriză totală pentru americani.
Fostul consilier al Trezoreriei SUA consideră că, procedând ca atare, Rusia s-ar putea "răzbuna" pe Occident pentru sancțiuni și pentru "prețul plafonat" al petrolului, vânzând, de exemplu, combustibil în schimbul aurului, la un preț care ar prespune un gram de metal prețios pentru doi barili de țiței.
În acest caz, a explicat finanțistul american, dolarul ar fi de fapt supraevaluat față de petrolul rusesc, iar prețul aurului s-ar dubla.
Petrolul rusesc se tranzacționează mult sub plafonul impus de Occident
Între timp, prețul țițeiului rusesc marca Urals s-a prăbușit, practic în doar câteva zile, vineri el tranzacționându-se la 43,73 dolari/baril, potrivit datelor Argus Media, preluate de agenția Bloomberg.
Agenția notează că, după ce Rusia a pierdut piața europeană, principalii cumpărătorii ai petrolului Urals au rămas China și India, astfel că prețul țițeiului rusesc trebuie să scadă pentru a concura cu alți furnizorii ai clienților asiatici .
Țițeiul rusesc ESPO, care intră pe piețele asiatice din estul Siberiei, se tranzacționa la 68,72 dolari pe baril, potrivit datelor Argus. Pe 8 decembrie, Brent a fost la 78,50 dolari pe baril.
Urals se tranzacționa sub 52 de dolari pe baril la sfârșitul lunii noiembrie. Plafonul de 60 de dolari pe baril pentru țițeiul rusesc, impus de țările G7 și UE, a intrat în vigoare la 5 decembrie. În aceeași zi a intrat în vigoare embargoul UE asupra livrărilor de țiței din Rusia, în timp ce embargoul asupra produselor petroliere va intra în vigoare la 5 februarie. Interdicția se referă la livrările maritime, dar exclude exporturile prin conducte, prin care membrii UE, inclusiv Ungaria, Germania și Polonia, au primit aproximativ o treime din țițeiul de care aveau nevoie. Berlinul și Varșovia au decis să respingă orice formă de aprovizionare din partea Rusiei.
Citește și Aurul atinge un maxim al ultimelor două săptămâni
Aurul a atins joi un maxim al ultimelor două săptămâni, susținut de un dolar mai slab, după ce discursul președintelui Rezervei Federale americane (FED), Jerome Powell, a sporit așteptările privind viitoarele majorări mai mici ale dobânzilor.
Aurul spot a crescut cu 0,4%, la 1.774,62 dolari pe uncie la ora 0241 GMT și a atins cel mai ridicat nivel din 16 noiembrie. Contractele futures pe aur din SUA au urcat cu 1,6%, la 1.788,70 dolari. Indicele dolarului a scăzut cu 0,3 procente. Un dolar mai slab face ca aurul să fie mai atractiv pentru cumpărătorii străini.
Powell a confirmat că FED va încetini ritmul de înăsprire a politicii monetare, ceea ce a dus la scăderea dolarului american și la creșterea aurului, a declarat analistul City Index, Matt Simpson. În discursul său de miercuri, Powell a semnalat, de asemenea, o ajustare economică prelungită la o lume în care costurile de împrumut vor rămâne ridicate, inflația scade lent, iar SUA rămâne cu un deficit cronic de lucrători.
Participanții de pe piață se așteaptă în prezent la o probabilitate de 91% de majorare a ratei dobânzii cu 50 de puncte de bază la următoarea ședință a băncii centrale americane din decembrie. O reducere a ratei tinde să stimuleze atractivitatea lingourilor, deoarece reduce costul de oportunitate al deținerii activului neperformant, care a încheiat luna noiembrie cu o creștere de peste 8% - cea mai mare creștere lunară din iulie 2020.
Atenția investitorilor se îndreaptă acum către datele de vineri ale Departamentului Muncii din SUA privind salariile angajaților din toate sectoarele de activitate, mai puțin cele din agricultură, care ar putea influența deciziile de politică ale Fed.
"Un raport puternic privind locurile de muncă va da Rezervei Federale undă verde pentru a continua să crească ratele în timp ce inflația rămâne ridicată, ceea ce este rău pentru aur. Un raport slab ar putea fi bun pentru aur, deoarece indică o scădere a cererii de consum în viitor, ceea ce este deflaționist", a adăugat Simpson.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.