”Ce vom face de acum înainte, cum vom acționa în condițiile în care tot ceea ce am crezut s-a dărâmat?” Este întrebarea pe care profesorul Mircea Coșea o ridică. Pentru că, a arătat el, ”noi, cel puțin generația mea, am crezut în acea teorie a statului universal că după căderea Zidului Berlinului, după destrămarea Uniunii Sovietice, tot ceea ce reprezintă lumea asta, globalismul acesta al pieței și al schimburilor de mărfuri, de idei, circulația oamenilor va face în așa fel încât războaiele să fie înlocuite cu negocieri pașnice.
O lume în care contactele economice vor înlocui contactele militare, violența. Sigur că au fost războaie. A fost Afganistanul, a fost Siria, au fost și altele, dar noi aici, în Europa, nu le-am simțit. Citeam câte o știre, dar nu am simțit ce înseamnă cu adevărat un război” în aproapierea casei tale”, a spus profesorul Coșea.
”Toată arhiva cinematografică de după al Doilea Război Mondial ne arată barbaria omului care devine fiară și care omoară, pentru că e pus într-un mecanism în care nici el nu mai judecă. Ne-am întors acolo. Și atunci mă întreb: putem, întorcându-ne la matcă, să discutăm, să ne simțim oameni în sensul adevărat al umanității? Sau, de acum, înainte, tot ce înseamnă conflict va însemna război din acesta mizerabil, crimă, până la urmă?
Citește și Chirieac: Țările unde au fost baze militare americane economia a explodat
După părerea mea, noi mergem încet, încet, spre un război mondial, care se prezintă altfel decât cele care au fost până acum. Uitați-vă câți se implică în acest război. Toată lumea, practic: ba unul dă un avion, altul dă bani, altul dă nu mai știu ce. Pe partea cealaltă, spre Asia, încep și ei să se orienteze.
Cum vom merge mai departe? Atunci când domnul Trump, fostul președinte al Statelor Unite, a spus război comercial, eu am rămas uimit: cum adică război? Mai vorbim de război? Nu, a zis el, e comercial! Punem niște taxe vamale, nu le mai primim mărfurile, așa se cheamă, război. Iată că ceea ce a spus că se cheamă a devenit realitate. S-a trecut de la război comercial la război cu rachete și cu morți, cu gropi comune.
Din păcate, a continuat profesorul Coșea, aici, la noi, ”există un război între noi. Nu avem încredere unii în alții, nu mai avem încredere în statul nostru, nu mai avem încredere în viitorul nostru. Întoarcerea la ceea ce este în interiorul nostru este puterea de a permite, de a permite să ai și alte păreri, să nu fii izbit de o rezistență care nu reprezintă, în ultimă instanță, nimic altceva decât dorința de a prelua o putere care e efemeră, până la urmă”, a concluzionat economistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.