Războiul din Ucraina. Încă un oligarh rus a dat bir cu fugiții

Simona Haiduc |
Data publicării:
A fost, mai degrabă un adversar decât un apropiat al lui Putin
A fost, mai degrabă un adversar decât un apropiat al lui Putin

Fug artiștii, fug oligarhii din Rusia. Alla Pugaciova, una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din Rusia se află deja de mai multe zile în Israel, unde, zilele trecute a ajuns și omul de afaceri Mihail Prohorov, cândva candidat la președinția Rusia și contracanditatul lui Putin.

Un alt "oligarh apropiat Kremlinului", miliardarul Mihail Prokhorov, cu rădăcini evreiești, a ajuns în Israel, venind, se pare, din Elveția cu o cursă regulată a companiei El Al. Se spune că omul de afaceri ar intenționa să oțină cetățenie israeliană. 

Biografia lui Prohorov, publicată pe surse, arată că bunica pe linie maternă a miliardarului, Anna Isaacovna Belkina, a fost evreică. De altfel, publicația Isrus scrie, în 2012, că Prohorov a deschis, în Israel, două spitale private și că preferă să fie tratat aici. 

Ca reacție la informațiile din presă, un purtător de cuvânt al omului de afaceri a precizat că Prohorov a venit în Israel pentru a vizita spitale și pentru a se supune unor examene medicale. El intenționează să rămână în aceasată țară  aproximativ o săptămână, a declarat purtătorul de cuvânt al omului de afaceri, subliniind că, deocamdată, "nu se știe când ar putea reveni oligarhul în Rusia”.

Bloomberg l-a clasat pe Prohorov pe locul 148 în topul celor mai bogați oameni din lume, evaluându-i averea la 14,5 miliarde de dolari. În clasamentul Forbes, Prohorov se regăsește cu o avere mai modestă și pe locul 198.

Citește și Vicepreședintele Lukoil a pierdut 99% din averea de 11,1 miliarde dolari

După anexarea Crimeei și impunerea sancțiunilor împotriva Rusiei, miliardarul și-a vândut majoritatea activelor și și-a redus activitățile publice, deși anterior s-a autointitulat "politician" și a candidat la alegerile prezidențiale din 2012, terminând pe locul al treilea după Putin și Ziuganov - despre care se crede că ar fi primit o "permisiune" sau chiar un "mandat" din partea Kremlinului.

În același timp, Marea Britanie a anunțat că ridică toate sancțiunile privind transportul împotriva miliardarului rus Oleg Tinkov și a partenerului de afaceri al oligarhului rus Roman Abramovici, miliardarul Evgheni Șvidler. Se precizează că acestea au fost ridicate la doar 24 de ore după ce au fost impuse. Prin urmare, iahturile și avioanele de afaceri ale antreprenorilor nu vor fi arestate, relatează Forbes.

Cu toate acestea, Marea Britanie a menținut toate sancțiunile financiare - toate conturile celor doi miliardari ruși vor fi înghețate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7849
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.7843
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.7849 RON
GBP flag1 GBP = 5.9466 RON
CHF flag1 CHF = 5.2707 RON
AUD flag1 AUD = 2.9790 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3203 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4340 RON
XAU flag1 XAU = 427.4000 RON
Monede Crypto
1 BTC = 502412.78RON
1 ETH = 15581.84RON
1 LTC = 623.28RON
1 XRP = 15.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17013.030.05%
BET-BK3193.06-0.02%
BET-EF924.14-0.03%
BET-FI62958.960.93%
BET-NG1228.45-0.03%
BET-TR37516.560.05%
BET-TRN36466.020.05%
BET-XT1467.600.10%
BET-XT-TR3181.400.10%
BET-XT-TRN3098.890.10%
BETAeRO885.200.27%
BETPlus2513.370.03%
RTL37916.880.08%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel