Pentru că, începând cu 20 ianuarie, am asistat la o escaladare tarifară (și retorică) între China și Statele Unite. În primele săptămâni ale mandatului său, Donald Trump a impus Chinei un tarif de 20%. După care, pe 2 aprilie, s-a trecut un nou prag odată cu anunțarea tarifelor vamale reciproce. În acea zi, președintele american a majorat suprataxele pentru produsele chinezești la 54%. Au urmat mai multe măsuri de retorsiune, care au dus taxele vamale americane pentru produsele chinezești la 145%, iar suprataxele chinezești pentru produsele americane la 125%.
Strategia de presiune maximă: un pariu riscant
Strategia americană consta atunci în exercitarea unei presiuni maxime asupra Chinei, pentru a o forța să vină la masa negocierilor și să accepte concesii. Ideea era că Beijingul este prea dependent de Statele Unite, altfel spus doar piața americană are capacitatea de a absorbi producția industriei chineze. Acesta a fost și discursul purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, care, a declarat săptămâna trecută: „mingea este în terenul Chinei: China are nevoie să încheie un acord cu noi, noi nu avem nevoie să încheiem un acord cu ea.”
Doar că realitatea este cu totul alta. China cumpără din Statele Unite în principal energie și produse agricole. Importuri pentru care există înlocuitori pe termen scurt. De exemplu, China poate importa mai multă soia din Brazilia. Pe de altă parte, ecuația este mai puțin simplă pentru americani. Pe de o parte, consumatorii au nevoie de produsele chinezești, mai ales de cele electronice. Pe de altă parte, China controlează o mare parte din lanțul de valori al metalelor și mineralelor critice. Iar pentru toate aceste produse, este dificil de găsit alternative pe termen scurt. Și, între timp, americanii nu sunt pregătiți să vadă cum prețul unui iPhone se dublează sau triplează.
O confruntare fără câștigători
Cu toate acestea, China nu are motive să se bucure. Nivelurile actuale ale tarifelor vamale sunt prohibitive, adică paralizează orice comerț între cele două țări. Astfel, după cum relatează Financial Times, numeroase fabrici chineze sunt constrânse să își oprească temporar producția. Acest război tarifar este deci un conflict din care ambele părți pierd. Președintele chinez, Xi Jinping, recunoștea chiar el pe 14 aprilie: „nu există câștigători într-un război comercial.”
Însă Statele Unite au fost cele care au capitulat primele. Marți, în cadrul unui colocviu organizat de JPMorgan, secretarul Trezoreriei a anunțat că este timpul pentru o „dezescaladare”. În aceeași zi, Donald Trump a declarat că tarifele vamale impuse Chinei „vor scădea considerabil”. Iar ieri, Wall Street Journal relata că administrația Trump are în vedere reducerea tarifelor vamale pentru produsele chinezești la un interval între 50% și 65%. Într-o întâlnire cu jurnaliștii, la marginea reuniunilor de primăvară ale FMI și Băncii Mondiale, Scott Bessent a refuzat să comenteze aceste informații, dar a declarat totuși: „Niciuna dintre cele două tabere nu crede că aceste niveluri sunt sustenabile.”
Negocieri în suspans și incertitudine americană
După ce au adoptat o poziție maximalistă, Statele Unite au început deci o dezescaladare. Rămâne de văzut cum se vor concretiza negocierile cu China. Pentru că, în timp ce Donald Trump ar dori să negocieze direct cu Xi Jinping, chinezii nu iau în calcul niciun apel telefonic și niciun summit, atât timp cât nu sunt clar conturate liniile unui posibil acord comercial. Or, ceea ce dau de înțeles delegațiile venite la Washington în această lună este că americanii nu știu cu adevărat ce vor. Așa cum explica ieri, de la Washington, comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis: „ne-am dori într-adevăr mai multă claritate în ceea ce privește așteptările părții americane”. Pentru a relua cuvintele purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, mingea este în terenul americanilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.