Ratingul Ungariei revizuit în scădere de Standard & Poor's

DCBusiness Team |
Data publicării:
Budapesta / Foto: Unsplash
Budapesta / Foto: Unsplash

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a revizuit vineri în scădere ratingurile pe termen lung şi scurt în monedă locală şi în valută atribuite Ungariei, de la "BBB/A-2" la "BBB-/A-3", citând inflaţia ridicată persistentă şi presiunile externe, transmite Reuters.

Încetinirea economiei, creşterea facturilor la energie şi suspendarea celei mai mari părţi a fondurilor europene pun presiune asupra finanţelor statului, în timp ce ratele dobânzilor stabilite de Banca Centrală a Ungariei sunt cele mai ridicate din Uniunea Europeană, se arată în comunicatul S&P.

Agenţia a revizuit perspectiva atribuită ratingului de la negativă la stabilă, datorită aşteptărilor că economia Ungariei va evita o recesiune profundă în următorii doi ani şi va face faţă efectelor indirecte ale invadării Ucrainei de către Rusia.

Conform datelor Eurostat, în rândul ţărilor membre UE, cea mai ridicată inflaţie în decembrie se înregistra în Ungaria (25%), Letonia (20,7%), Lituania (20%) şi Estonia (17,5%). Urmează Cehia (16,8%), Polonia (15,3%), Slovacia (15%), Bulgaria (14,3%) şi România (14,1%). Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteaptă ca în 2023 rata inflaţiei în Ungaria să se situeze la 16%, cel mai ridicat nivel din ultimii 26 de ani, creşterea economiei urmând să stagneze, în urma ratelor ridicate ale dobânzilor, a încetinirii avansului economiei mondiale şi a scăderii cererii, din cauza creşterii costului vieţii.

S&P se aşteaptă ca Executivul ungar, care s-a angajat să reducă anul acesta deficitul bugetar la 3,9% din PIB, să reducă gradual, în următorii doi ani, deficitele fiscale.

Luna aceasta, ministrul de Finanţe, Mihaly Varga, a anunţat că deficitul Ungariei în 2022 a fost de 4,9% din PIB, faţă de 5,9% din PIB cât era nivelul estimat.

Săptămâna trecută, agenţia de evaluare financiară Fitch a revizuit de la stabilă la negativă perspectiva ratingului pe termen lung în valută atribuit Ungariei şi a confirmat la "BBB" calificativul pe termen lung.

De asemenea, agenţia se aşteaptă la o încetinire a creşterii economiei Ungariei la 0,4% în 2023, de la 4,7% în 2022.

În decembrie, Comisia Europeană a decis să nu acorde Ungariei cele 22 miliarde euro fonduri de coeziune care îi reveneau până când aceasta garantează că programele pentru utilizarea lor respectă prevederile Cartei Europene a Drepturilor fundamentale în materie de independenţă a Justiţiei, legi educaţionale, libertate academică şi drept de azil. 

Citește și: Croația are probleme la un punct de trecerea frontierei cu Ungaria

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 469340.24RON
1 ETH = 16289.38RON
1 LTC = 465.58RON
1 XRP = 7.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16899.71-1.37%
BET-BK3143.78-1.08%
BET-EF911.73-1.29%
BET-FI60402.79-0.36%
BET-NG1196.74-1.36%
BET-TR37269.25-1.37%
BET-TRN36225.48-1.37%
BET-XT1454.08-1.21%
BET-XT-TR3152.27-1.21%
BET-XT-TRN3070.50-1.21%
BETAeRO904.91-0.65%
BETPlus2502.49-1.32%
RTL37559.14-1.30%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel