Rata inflaţiei în zona euro s-a atenuat peste aşteptări în ianuarie

DCBusiness Team |
Data publicării:

Inflaţia în zona euro a înregistrat o încetinire peste aşteptări în ianuarie

Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a atenuat peste aşteptări în ianuarie, dar inflaţia de bază a crescut, sporind presiunile asupra Băncii Centrale Europene de a ţine sub control o inflaţie care este de patru ori mai mare decât ţinta sa de 2%, transmite Reuters.

Potrivit unei estimări preliminare publicate miercuri de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a încetinit la 8,5% în decembrie, de la 9,2% luna precedentă. Cifra anunţată de Eurostat este mai bună decât estimările analiştilor, care mizau pe un nivel al preţurilor de 9%.

Este a treia lună consecutivă în care s-a înregistrat o încetinire a preţurilor în zona euro, după ce în octombrie se înregistrase un nivel record, de 10,6% .

Încetinirea inflaţiei în zona euro se explică mai ales prin faptul că preţurile la energie au înregistrat un avans de 17,2% în ianuarie, semnificativ mai mic decât cel de 25,5% înregistrat luna precedentă, în timp ce inflaţia preţurilor la alimente a urcat la 14,1% în ianuarie, de la 13,8% în decembrie.

De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a continuat să crească în ianuarie până la 7%, de la 6,9% în decembrie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

O altă problemă o reprezintă fiabilitatea datelor. Spre deosebire de alte luni, datele din Germania, cea mai mare economie europeană, lipsesc în ianuarie, iar Eurostat a folosit o estimare bazată pe model. De asemenea, datele din ianuarie sunt predispuse la o volatilitate neobişnuită, din cauza modificărilor de preţ de la începutul anului, susţin economişti.

În rândul ţărilor din zona euro, cea mai ridicată inflaţie se înregistrează în ţările baltice, în frunte fiind Letonia (21,6%), Estonia (18,8%) şi Lituania (18,4%). La polul opus, cea mai redusă creştere a preţurilor se înregistrează în Spania şi Luxemburg (ambele cu 5,8%).

În cele mai recente prognoze, BCE se aşteaptă ca rata inflaţiei în zona euro să se situeze la 6,3% în 2023 şi la 3,4% în 2024.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.5625
Diferența -0.0170
Zi precendentă 4.5795
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.5625 RON
GBP flag1 GBP = 5.9082 RON
CHF flag1 CHF = 5.1610 RON
AUD flag1 AUD = 2.8781 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1656 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4278 RON
SEK flag1 SEK = 0.4500 RON
XAU flag1 XAU = 439.0006 RON
Monede Crypto
1 BTC = 384327.30RON
1 ETH = 8801.52RON
1 LTC = 426.27RON
1 XRP = 11.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17270.40-0.51%
BET-BK3265.98-0.20%
BET-EF937.91-0.51%
BET-FI62198.340.09%
BET-NG1246.50-0.65%
BET-TR38084.11-0.51%
BET-TRN37017.63-0.51%
BET-XT1485.33-0.43%
BET-XT-TR3219.84-0.43%
BET-XT-TRN3136.38-0.43%
BETAeRO871.170.67%
BETPlus2550.14-0.53%
RTL38373.34-0.51%

Opinii

Calcule și verificări / FOTO: Freepik

Impozit de 70%. Adrian Negrescu: Este ca o confiscare a banilor românilor

Analistul financiar Adrian Negrescu a...

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...

Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

WSJ: Răbdarea lui Putin dă roade: Occidentul începe să cedeze

După ani de izolare și sancțiuni, răbdarea lui...

Comunicate de presa

ANAF / Foto: DCBusiness
Stejara Pircan, Senior VP eMAG pentru România, Bulgaria și Ungaria
Restaurant

Controale OPC ”la cerere” la restaurantele de pe Litoral

Asociația Patronală RESTO Constanța a demarat...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel