Raportul BNR asupra stabilității financiare: Economia românească se confruntă cu o serie de vulnerabilități structurale

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Banca Națională a României
Banca Națională a României

În ședința din 8 decembrie 2023, Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra stabilității financiare, ediția decembrie 2023, document pe care îl puteţi citi integral în rândurile de mai jos.

Principalele riscuri sistemice la adresa stabilității financiare au rămas aceleași de la Raportul precedent, dar se observă o intensificare a incertitudinilor economice și geopolitice la nivel global:

- riscul generat de evoluțiile externe, ca urmare a incertitudinilor la nivel global în contextul crizei energetice, al războiului din Ucraina și al conflictului din Orientul Mijlociu, evaluat la nivel sever și așteptat să capete o relevanță sporită în perioada următoare;

- tensionarea echilibrelor macroeconomice, inclusiv ca efect al evoluțiilor geopolitice regionale și internaționale, precum și din perspectiva conduitei viitoare a politicii fiscale și de venituri, risc evaluat la un nivel sever, dar relativ constant;

- întârzierea reformelor structurale angajate de autorități și, implicit, a absorbției fondurilor europene, în special prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), risc evaluat la un nivel ridicat, fără modificări în perioada următoare;

- riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental, cuantificat la nivel moderat, dar în creștere.

Sectorul bancar autohton traversează o perioadă favorabilă din perspectiva principalilor indicatori financiari și prudențiali. Solvabilitatea sectorului (22,3 la sută) este adecvată și superioară mediei europene, indicatorii de lichiditate au cunoscut o îmbunătățire față de anul 2022, iar principalii indicatori de calitate a activelor (rata creditelor neperformante și gradul de acoperire cu provizioane) plasează sectorul bancar în categoria de risc scăzut conform Autorității Bancare Europene.

În plan macroprudențial, în urma recomandării Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială, cerința privind amortizorul anticiclic de capital a fost majorată de la 0,5 la sută la 1 la sută, consolidând capacitatea sectorului bancar de a face față unor evoluții nefavorabile. Profitabilitatea bancară se menține ridicată în comparație europeană, dar în context autohton, atât rentabilitatea activelor bancare, cât și cea a capitalurilor s-au situat în ultimul deceniu sub valorile similare înregistrate în economia reală. De exemplu, în perioada 2013-2022, media rentabilității activelor a fost de 0,9 la sută în cazul sectorului bancar, respectiv de 6,4 la sută în cazul sectorului companiilor nefinanciare.

Băncile cu acționariat majoritar autohton au continuat să-și întărească prima poziție în cadrul sectorului bancar românesc, ajungând să dețină o treime din activele bancare. În ultimii ani, creditarea economiei reale a fost îndreptată prioritar către firmele cu capital autohton (o pondere de circa 70 la sută din totalul creditelor acordate companiilor), majorând rolul sectorului bancar în susținerea economiei, în general, respectiv a capitalului autohton, în particular. Prin fuziunile și achizițiile anunțate în anul 2023 este de așteptat ca procesul de consolidare a sectorului bancar românesc să continue.

Creditarea către companii a continuat să se majoreze, dar la un ritm mai redus (+8,2 la sută dinamica anuală în septembrie 2023). Această evoluție a intervenit pe fondul decelerării ritmului de creștere a creditării în valută, în contextul reducerii diferențialului de rată a dobânzii dintre creditele denominate în lei și cele în euro. Pe segmentul populației, stocul de credite a rămas relativ neschimbat, dar se remarcă dinamica pozitivă a creditelor noi de consum acordate populației de către instituțiile financiare nebancare (+27 la sută în septembrie 2023, suma fluxurilor din ultimele 12 luni). Impactul anual al implementării unei taxe de 2 la sută din cifra de afaceri bancară echivalează cu 1,5 la sută din fondurile proprii totale ale instituțiilor de credit persoane juridice române, ceea ce ar putea afecta gradul de intermediere financiară.

Capacitatea de rambursare a creditelor bancare s-a menținut în mare măsură neschimbată, rata creditelor neperformante fiind 2,61 la sută (septembrie 2023). Pe de altă parte, având în vedere provocările evidențiate în harta riscurilor la adresa stabilității financiare, perioada următoare va presupune o monitorizare atentă a evoluțiilor privind calitatea activelor bancare, în linie cu acțiunile similare implementate la nivel european.

Economia românească se confruntă cu o serie de vulnerabilități structurale, care, în lipsa unor măsuri adecvate, pot contribui la amplificarea riscurilor sistemice la adresa stabilității financiare, afectând totodată capacitatea de a orienta fluxurile de investiții către domeniile economice critice:

(i) disciplina scăzută la plată în economie și vulnerabilitățile din bilanțul firmelor,

(ii) nivelul redus al intermedierii financiare,

(iii) problema demografică și

(iv) schimbările climatice.

Sectorul companiilor nefinanciare continuă să prezinte deficiențe semnificative de capitalizare, un procent important de firme (29,5 la sută în anul 2022) având capitaluri proprii negative, iar aproape o treime înregistrează un nivel al capitalului sub limita reglementată. Având în vedere legătura strânsă dintre aceste vulnerabilități și nivelul educației financiare, a fost demarat proiectul Antreprenoriat de TOP, având ca scop dezvoltarea cunoștințelor de acest tip, îmbunătățirea comportamentului financiar, utilizarea mai amplă a produselor și serviciilor financiare și ameliorarea gradului de digitalizare a activităților financiare și de afaceri.

Tema specială a Raportului discută despre companiile zombi și eficiența procedurii insolvenței. Această denumire este asociată companiilor cu o performanță economică scăzută și contribuție modestă la activitatea economică, dar care determină dereglări importante în ceea ce privește alocarea resurselor în economie, colectarea de venituri la bugetul de stat, guvernanța corporativă și disciplina la plată. Prezența unui număr relativ ridicat de firme zombi menține la un nivel scăzut reziliența la șocuri a întregului sector al companiilor nefinanciare și limitează dezvoltarea acestuia. Mecanismele existente de soluționare a problemelor legate de ieșirea de pe piață a companiilor zombi nu au eficacitatea necesară diminuării substanțiale a acestei vulnerabilități. În acest sens ar putea fi avute în vedere revizuirea cadrului legislativ privind societățile comerciale, în vederea îmbunătățirii gradului de capitalizare, precum și îmbunătățirea mecanismelor de restructurare și de ieșire din piață a firmelor neviabile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0017
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.7768
Diferența -0.0092
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.7768 RON
GBP flag1 GBP = 5.9853 RON
CHF flag1 CHF = 5.3054 RON
AUD flag1 AUD = 2.9668 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3168 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4204 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 403.3538 RON
Monede Crypto
1 BTC = 453227.75RON
1 ETH = 16195.36RON
1 LTC = 480.12RON
1 XRP = 10.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16924.440.40%
BET-BK3171.480.61%
BET-EF917.910.21%
BET-FI61555.920.40%
BET-NG1214.170.03%
BET-TR37321.230.40%
BET-TRN36276.180.40%
BET-XT1459.850.35%
BET-XT-TR3164.590.35%
BET-XT-TRN3082.500.35%
BETAeRO875.890.46%
BETPlus2501.930.39%
RTL37682.870.47%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel