În aceste condiţii, deşeurile din plastic din ţările dezvoltate au început să fie direcţionate spre mai multe ţări din Asia de Sud-Est unde companiile chineze de reciclare şi-au transferat deja activităţile. "A fost ca un cutremur. China era cea mai mare piaţă pentru deşeurile reciclabile, iar închiderea sa a provocat un şoc la nivelul planetei", a declarat Arnaud Brunet, directorul general al Biroului Internaţional al Reciclării (BIR), cu sediul la Bruxelles.
În Asia de Sud-Est, Malaezia a fost cea mai afectată. Această ţară, care numără o importantă minoritate chineză, a devenit o destinaţie favorită pentru companiile chineze de reciclare care vor să îşi transfere activităţile. Consecinţa, importurile de deşeuri de plastic ale Malaeziei s-au triplat începând din 2016, ajungând la 870.000 de tone anul trecut, arată datele oficiale.
Citește și: Românii produc cele mai puține deșeuri din UE, dar nu reciclează
În micul oraş Jenjarom, în apropiere de Kuala Lumpur, uzinele de reciclare a plasticului au apărut ca ciupercile după ploaie şi au început să emită un fum toxic zi şi noapte. Munţi de deşeuri se formează pe măsură ce firmele de reciclare se străduiesc să facă faţă ambalajelor alimentare, bidoanelor şi sacilor de plastic proveniţi din Franţa, Germania, SUA sau Brazilia.
După multe plângeri fără răspuns, autorităţile au început să închidă uzinele ilegale din Jenjarom, iar importul de deşeuri de plastic a fost îngheţat temporar. În luna septembrie a anului trecut, 33 de uzine au fost închise la Jenjarom, iar calitatea aerului s-a îmbunătăţit, dar activiştii de mediu cred că operaţiunile de reciclare au fost mutate în alte părţi ale ţării.
Pentru ţările occidentale, care se bazau pe China, căutarea de noi destinaţii capabile să le recicleze deşeurile a devenit o problemă. Confruntaţi cu costurile mari pentru reciclarea acasă, unele companii au recurs la aruncarea deşeurilor în gropile de gunoi sau la incinerarea lor. "La 12 luni, resimţim în continuare efectele dar nu am avansat încă spre o soluţie", susţine Garth Lamb, preşedintele asociaţiei firmelor din industria de reciclare şi tratare a deşeurilor din Australia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.