Raluca Turcan vrea să afle dacă românii doresc să se pensioneze la 70 de ani

Antonia Popescu |
Data publicării:
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, miercuri, că în prezent România nu este pregătită pentru pensionarea obligatorie la 70 de ani.
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, miercuri, că în prezent România nu este pregătită pentru pensionarea obligatorie la 70 de ani.

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, miercuri, că în prezent România nu este pregătită pentru pensionarea obligatorie la 70 de ani. 

'În momentul de faţă nu cred că România este pregătită pentru pensionare obligatorie la 70 de ani, însă cred că se impune o discuţie în spaţiul public ca dacă persoanele doresc să opteze pentru creşterea vârstei de pensionare, atunci să o facă, dar nu cred că vom ajunge în curând la o creştere obligatorie a vârstei de pensionare', a spus Turcan într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Câte pensii a plătit statul român în 2019

Ea a arătat că acest subiect privind posibilitatea optării pentru creşterea vârstei de pensionare a fost lansat în dezbatere publică.

'Se lucrează la un proiect. Dacă vă aduceţi aminte, există şi în Camera Deputaţilor un astfel de proiect prin care să poţi să optezi pentru a putea lucra până la 70 de ani. Dacă se va ajunge la concluzia că există o susţinere pentru această idee, este posibil să luăm această măsură. În momentul de faţă, nu cred că poate fi pusă problema pensionării obligatorii la 70 de ani', a spus vicepremierul Turcan.

Vicepremierul a mai afirmat că Pilonul II trebuie să fie întărit, astfel încât un număr cât mai mare de beneficiari să poată să aibă asigurată o pensie dintr-o sursă de finanţare alternativă.

'Procentele exacte, termenele nu cred că trebuie discutate fără simulări exacte şi în momentul în care vor exista toate aceste simulări le vom prezenta public', a mai spus Turcan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 418355.87RON
1 ETH = 7911.20RON
1 LTC = 382.22RON
1 XRP = 9.67RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel