Raiffeisen Bank pierde definitiv un proces cu ANPC

Oana Pavelescu |
Data publicării:

Raiffeisen Bank, acuzată de practici comerciale incorecte, pierde definitiv un proces cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Nu mai puțin de 14.000 clienți afectați și un prejudiciu creat debitorilor de peste 10 milioane de euro, potrivit estimărilor realizate de Raiffeisen în iulie 2020.

Prin operațiuni de restructurare a unor contracte de credit încheiate anterior anului 2010, profitând de starea de vulnerabilitate a debitorilor aflați în dificultate de plată, Raiffeisen Bank a majorat semnificativ dobânzile pe toată perioada contractuală, sub promisiunea eliminării unor comisioane care, în fapt, au fost introduse în rata de dobândă aferentă creditului. Pe cale de consecință, pentru o facilitate acordată debitorului pe o perioadă scurtă de timp (6 luni), acesta urma să plătească o rata a dobânzii majorată cu 20% pentru toată perioada contractuală rămasă până la scadență, conform Credere.

Aceste carduri bancare se vor schimba. La ce va renunța

Practica băncii a fost sancționată de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor prin Ordinul emis de Președintele ANPC nr. 280/09.07.2014, în conformitate cu Legea 363/2007 privind practicile comerciale incorecte. Raiffeisen Bank a contestat Ordinul respectiv, iar prin hotărâri succesive ale Curții de Apel București (sentința civilă nr. 952/17.03.2017), respectiv ale Înalte Curți de Casație și Justiție (decizia civilă nr. 647/06.02.2020), instanțele de judecată au constatat caracterul legal al măsurii dispuse de ANPC, banca având obligația de a returna către debitorii afectați sumele de bani achitate în plus cu titlu de dobândă, de la momentul operațiunii de restructurare și până în prezent.

Credere a avut recent o întrevedere cu conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, primind asigurări că autoritatea va depune toate diligențele pentru implementarea de către Raiffeisen Bank a hotărârii definitive pronunțate de către instanța de judecată. Potrivit surselor oficiale, prejudiciul ar depăși semnificativ estimarea realizată de Raiffeisen la 10 milioane de euro, din moment ce Ordinul nr. 280/09.07.2014 se aplică tuturor celor 14.000 de clienți afectați, indiferent de statusul contractului de credit: activ sau inactiv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3617
Diferența -0.1444
Zi precendentă 4.5061
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3617 RON
GBP flag1 GBP = 5.7330 RON
CHF flag1 CHF = 5.3503 RON
AUD flag1 AUD = 2.7161 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.1425 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4112 RON
SEK flag1 SEK = 0.4493 RON
XAU flag1 XAU = 452.6023 RON
Monede Crypto
1 BTC = 360281.31RON
1 ETH = 6840.89RON
1 LTC = 333.19RON
1 XRP = 8.77RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17045.910.47%
BET-BK3159.070.33%
BET-EF930.220.58%
BET-FI60187.990.46%
BET-NG1237.110.80%
BET-TR37589.080.47%
BET-TRN36536.470.47%
BET-XT1462.290.47%
BET-XT-TR3169.860.47%
BET-XT-TRN3087.700.47%
BETAeRO838.680.75%
BETPlus2514.360.43%
RTL38057.000.51%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel