Radare peste tot. Rușii vor să vadă dincolo de granițele lor

Mara Ivan |
Data publicării:
Nimic nu va trece neobservat
Nimic nu va trece neobservat

Rusia se va înconjura de-a lungul frontierei sale cu un sistem neîntrerupt pentru detectarea în avans a lansărilor rachetelor de croazieră, a avioanelor ridicate de la sol în număr mare şi a altor obiective aerodinamice, a anunţat luni Ministerul rus al Apărării, citat de presa locală. 

'În viitor, va fi creat un sistem asemănător cu cel privind avertizarea împotriva atacurilor cu rachete', se menţionează în comunicatul ministerului. potrivit textului, noul sistem va include staţii-radar de tip 'Kontainer' care monitorizează spaţiul aerian pe distanţe lungi până la mii de kilometri (over-the-horizon radar), dintre care prima a intrat în serviciu la 1 decembrie în Mordovia (500 km sud-est de Moscova).

Acest nou radar este capabil să monitorizeze decolarea mai multor avioane simultan, lansările rachetelor de croazieră sau a unor aparate hipersonice la o distanţă de 2.000 de km de graniţele de vest şi de sud ale Rusiei. Astfel, susţine ministerul, armata rusă dispune de timpul necesar pentru a-şi organiza riposta sau de a respinge un eventual atac împotriva unor obiective de pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Următoarea staţie-radar de acest tip urmează să acopere direcţia arctică. 'Este posibil ca evoluţia ulterioară a acestui sistem de detectare radar să vizeze direcţia arctică, la ceea ce noi lucrăm în prezent', a declarat constructorul-şef al staţiei-radar 'Kontainer', Mihail Petrov. Staţia-radar devenită operaţională cu o zi în urmă face parte din aceeaşi clasă de monitorizare pe distanţe lungi, care se bazează pe recepţia unui semnal radio reflectat de ionosferă.

Citește și Nebănuitul stat nuclear de la porțile Chinei. E surprinzător

La ora actuală, Rusia dispune de un sistem neîntrerupt de-a lungul graniţelor sale de avertizare în caz de atac cu rachetă, acest sistem având la bază radare moderne de tip 'Voronej' destinate să detecteze eventualele lansări de rachete balistice (asupra teritoriului rus), conform Interfax. Radare de acest tip sunt instalate în regiunile Leningrad, Irkuţk, Kaliningrad, Orenburg, precum şi în ţinuturile Krasnodar, Krasnoiarsk şi Altai.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 503202.71RON
1 ETH = 15401.24RON
1 LTC = 559.18RON
1 XRP = 14.92RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel