Rabla Plus. Jumătate din eco-tichete au fost rezervate

Matei Ion |
Data publicării:
Cimitir de mașini
Cimitir de mașini

Aproape jumătate din eco-tichetele alocate programului Rabla Plus au fost rezervate până în acest moment, iar 90% dintre cei care au accesat această facilitate au ales o maşină 100% electrică, a anunţat, joi, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Conform datelor centralizate, în acest an, rezervările eco-tichetelor puse la dispoziţie prin Rabla Plus au atins cifra de 1.225 de maşini, în mai puţin de trei luni de la startul programului. În perioada similară a anului trecut, au fost rezervate puţin peste o mie de autovehicule.

"Rabla Plus se dovedeşte a fi un program de succes, în ciuda problemelor din industria auto, generate de pandemie. Este primul an din istoria celor două programe Rabla Clasic şi Rabla Plus când, cel din urmă, are rezultate mai bune decât primul, raportat la numărul total de maşini disponibile prin ambele programe. Deşi am traversat COVID, cifrele de la Rabla Plus sunt mai bune pentru primele trei luni de program faţă de oricare altă ediţie Rabla Plus din anii precedenţi. Mă bucur că românii aleg maşinile electrice: acesta este viitorul transportului urban. De când am stabilit bugetul pentru anul acesta ne-am dorit un singur lucru: să impulsionăm transportul electric în oraşele din România şi să punem într-un an pe şoselele din ţară cel mai mare număr de maşini electrice înregistrat până acum", a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Asigurarea Carte Verde se schimbă de la 1 iulie 2020

Pentru 2020, ministerul de resort, prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), a pus la dispoziţia cetăţenilor şi firmelor din România cel mai mare buget din istoria programului Rabla Plus, respectiv 140 de milioane de lei, cu circa 45 de milioane mai mult decât în 2019.

Bugetul permite punerea pe şoselele României până la 3.000 de maşini electrice şi hibride, cât s-a pus, în total, în toate cele patru ediţii ale programului din anii anteriori.

În ceea ce priveşte programul Rabla Clasic, Ministerul Mediului precizează că, până în acest moment, numărul rezervărilor a atins cifra de 21.000 de maşini, faţă de peste 30.000 de maşini rezervate în perioada similară a anului trecut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.975
USD
Azi 4.8347
Diferența 0.0081
Zi precendentă 4.8266
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.8347 RON
GBP flag1 GBP = 5.9018 RON
CHF flag1 CHF = 5.3037 RON
AUD flag1 AUD = 3.0050 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3647 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4251 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 420.8502 RON
Monede Crypto
1 BTC = 483690.80RON
1 ETH = 16063.68RON
1 LTC = 610.43RON
1 XRP = 15.96RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17015.450.11%
BET-BK3193.73-0.11%
BET-EF922.760.05%
BET-FI63197.120.17%
BET-NG1228.540.28%
BET-TR37521.900.11%
BET-TRN36471.220.11%
BET-XT1469.880.06%
BET-XT-TR3186.320.06%
BET-XT-TRN3103.680.06%
BETAeRO886.400.08%
BETPlus2514.290.08%
RTL37863.990.09%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel