Putin: Rusia e pregătită să crească livrările de gaze dacă Europa o cere, dar cu o CONDIȚIE

Antonia Popescu |
Data publicării:
Rusia este îngrijorată că preţul ridicat al gazelor ar putea distruge cererea
Rusia este îngrijorată că preţul ridicat al gazelor ar putea distruge cererea

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că Rusia este pregătită să crească livrările de gaze către Europa dacă aceasta o va cere, respingând sugestiile că Moscova ar limita aceste livrări din motive politice, dar pe de altă parte el a solicitat ţărilor europene să încheie cu Gazprom contracte pe termen lung, relatează Reuters şi AFP.

''Dacă ei cer să creştem mai mult (livrările de gaze), suntem gata să le creştem. Le vom creşte cu cât cer partenerii noştri. Nu există niciun refuz, niciunul'', a precizat Putin la o conferinţă pe teme energetice desfăşurată la Moscova, el calificând drept un ''nonsens total'' acuzaţia că Moscova ar folosi energia ca armă politică.

Mai devreme însă, purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a spus că Gazprom furnizează în prezent Europei gaze la nivelurile maxime prevăzute în contractele existente şi orice creştere a acestora va trebui negociată cu compania rusă.

La rândul său, ministrul rus adjunct al energiei, Pavel Sorokin, a declarat că Rusia nu şi-a schimbat planul de alimentare a depozitelor sale cu gaze până la 1 noiembrie, sugerând că nu există nicio grabă de a furniza Europei gaze suplimentare pe piaţa spot.

Rusia s-a mai declarat şi în ultimele zile dispusă să crească livrările de gaze către Europa, dar pare că doreşte să facă acest lucru în cadrul unor noi contracte pe termen lung.

Plafonare preț energie. Virgil Popescu: Nimeni nu va putea da drumul la plăți

''Dacă vor fi cereri (suplimentare pentru gaze), aceasta se va putea face numai prin noi condiţii contractuale'', a declarat miercuri ministrul rus al energiei, Nikolai Şulghinov.

Şi preşedintele Putin a precizat în declaraţia sa la acea conferinţă că europenii au făcut în ultimii ani ''greşeala'' de a miza pe achiziţiile pe piaţa spot în loc să încheie cu Rusia contracte pe termen lung pentru achiziţia de gaze. El a pledat în acest context pe stabilirea ''unui mecanism pe termen lung pentru stabilizarea pieţei energiei''.

Preţul gazelor naturale pe piaţa europeană a ajuns luna aceasta la niveluri record, dar Kremlinul a negat în mod repetat că Rusia limitează în mod deliberat volumele livrate pentru a exercita presiuni în vederea aprobării rapide de către organismele de reglementare europene a gazoductului Nord Stream 2, care transportă gaze naturale din Rusia direct în Germania prin Marea Baltică.

Actuala criză energetică, de o amploare mondială, este provocată în special de creşterea cererii după reluarea activităţilor economice afectate de restricţiile din pandemie. Dar în acelaşi timp o serie de factori au redus oferta, provocând creşterea preţurilor.

În Europa stocurile de gaze sunt la un nivel foarte redus, ca urmare a iernii prelungite care a trecut. La aceasta se adaugă o contribuţie redusă a energiilor regenerabile, cum este cea eoliană pentru care condiţiile meteo nu au fost suficient de favorabile.

Vladimir Putin a vorbit şi despre redirecţionarea către Asia a unor cantităţi de gaze naturale lichefiate produse de SUA şi care ar fi trebuit iniţial să ajungă în Europa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 521950.76RON
1 ETH = 16310.58RON
1 LTC = 583.75RON
1 XRP = 15.80RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16935.590.05%
BET-BK3179.590.08%
BET-EF919.260.05%
BET-FI63061.17-0.11%
BET-NG1226.46-0.05%
BET-TR37345.790.05%
BET-TRN36300.050.05%
BET-XT1462.64-0.02%
BET-XT-TR3170.62-0.02%
BET-XT-TRN3088.38-0.02%
BETAeRO875.84-0.46%
BETPlus2501.980.04%
RTL37702.190.05%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel