Putin primeşte exact ce-şi dorea mai puţin. Anunţul NATO

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
NATO / Foto: Pexels.com
NATO / Foto: Pexels.com

NATO ia o poziţie fermă şi lucrează la un nou plan în contextul războiului declanşat de Putin în Ucraina.

NATO elaborează planuri de desfăşurare a unei forţe militare permanente de amploare pe flancul estic al alianţei, care ar fi capabilă să înfrunte o armată invadatoare, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru Sunday Telegraph - transmit DPA şi Reuters.

Stoltenberg a declarat pentru ziarul britanic că alianţa se află ''în mijlocul unei transformări foarte fundamentale'' care va reflecta ''consecinţele pe termen lung'' ale acţiunilor preşedintelui rus Vladimir Putin.

''Indiferent când, cum, războiul din Ucraina se termină, războiul a avut deja consecinţe pe termen lung pentru securitatea noastră'', a declarat şeful NATO pentru ziarul duminical. ''NATO trebuie să se adapteze la această nouă realitate. Şi asta este exact ceea ce facem''.

Stoltenberg a spus că mica forţă a alianţei de la graniţa de est va fi transformată într-o prezenţă majoră ca parte a unei ''resetări''.

''Trebuie să ne asigurăm că vom continua să fim capabili, într-o lume mai periculoasă, să protejăm şi să apărăm toţi aliaţii NATO'', a declarat oficialul.

Citeşte şi: Putin a numit un nou comandant pentru războiul din Ucraina. Cine este Alexander Dvornikov

Stoltenberg a spus că resetarea trebuie să fie însoţită de creşterea cheltuielilor naţionale de apărare ale membrilor alianţei şi a subliniat angajamentul cancelarului german Olaf Scholz de a creşte cheltuielile de apărare ale Germaniei de la 1,5% la 2% din PIB.

''Având în vedere dimensiunea economiei germane, acest lucru reprezintă o diferenţă uriaşă şi pentru cheltuielile totale de apărare ale NATO'', a spus el în interviu.

''Ceea ce vedem acum este o nouă realitate, o nouă normalitate pentru securitatea europeană. Prin urmare, le-am cerut acum comandanţilor noştri militari să ofere opţiuni pentru ceea ce numim o resetare, o adaptare pe termen mai lung a NATO'', a declarat Stoltenberg.

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, care a anunţat recent că îşi va prelungi cu un an mandatul în fruntea organizaţiei, a mai spus în interviu că deciziile privind resetarea vor fi luate la un summit al NATO care va avea loc la Madrid în iunie.

Invazia Rusiei în Ucraina a declanşat cea mai mare criză a refugiaţilor din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial şi a determinat naţiunile occidentale să îşi regândească politicile de apărare, transmite Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 449999.70RON
1 ETH = 16175.66RON
1 LTC = 500.44RON
1 XRP = 10.67RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel