Putin îi trimite în mină pe rușii pro-ucraineni care se întorc în țară

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Liderul rus / FOTO: Kremlin.ru
Liderul rus / FOTO: Kremlin.ru

De câteva zile, președintele Rusiei, Vladimir Putin, susține discurs după discurs

Rușii care au fugit din țară pentru că nu au fost de acord cu operațiunea specială militară din Ucraina, ar trebui acuzați de trădare și trimiși să lucreze în minele din acele zone ale Rusiei unde nu există vară, a lansat liderul de la Kremlin, într-un discurs ținut în Parlament. 

După cum precizează Ruters, care transmite știrea, decizia lui Putin de a invada Ucraina, declanșând, astfel, un odios război în Europa, i-a determinat pe mulți dintre concetățenii lui să fugă peste hotare. Nu se știe exact câți au procedat astfel. Moscova a încercat să-i încurajeze în special pe specialiștii plecați să se întoarcă. Oficialii susțin că unii s-au întors, dar cine să-i creadă.

Grăbindu-se să susțină punctul de vedere exprimat de șeful său, președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a abordat subiectul din altă parspectivă, subliniind că autoritățile nu sunt foarte dornice să-i vadă acasă pe rușii considerați în țara lor drept trădători. 

„Dar dacă decid să se întoarcă, după ce au făcut declarații împotriva țării și au finanțat forțele armate ale Ucrainei, atunci, într-adevăr, că trebuie să găsim un loc în care să-i trimitem imediat”, a spus Volodin, adăugând că un astfel de comportament poate fi încadrat în articolul din Codul Penal al Rusiei referitor la trădare de stat. ”Da, poate într-o mină, undeva, oricum undeva unde vremea este cam aceeași tot anul”, a menționat politicianul rus. 

Adresându-se, luni, jurnaliștilor, tot Volodin a estimat că acești ruși pentru care a fost inventat și un termen special - ”relokantî” - ar trebui trimiși în Magadan, din estul îndepărtat al Rusiei, zonă cunoscută pentru lagărele GULAG din epoca lui Stalin. 

Așa cum este nevoit să procedeze de multe ori, secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, s-a văzut nevoit să clarifice situația și să explice ce a vrut, de fapt, să spună șeful statului. ”Este adevărat, nu suntem de acord cu gestul lor, nu gândim la fel, dar rușii care au plecat sunt oameni liberi, au voie să trăiască unde doresc. Iar dacă vor să revină în țară, nu îi vom primi cu brațele deschise, dar îi vom trata cu respectul cuvenit. Nu mai contează de ce au plecat. Oricum, ei au o casă, este Rusia. Și ea mereu îi așteaptă”, a subliniat Peskov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3711
Diferența -0.0134
Zi precendentă 4.3845
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3711 RON
GBP flag1 GBP = 5.8568 RON
CHF flag1 CHF = 5.2912 RON
AUD flag1 AUD = 2.8032 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1575 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4218 RON
SEK flag1 SEK = 0.4541 RON
XAU flag1 XAU = 465.3708 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414159.50RON
1 ETH = 7927.82RON
1 LTC = 372.37RON
1 XRP = 9.97RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17427.960.10%
BET-BK3242.52-0.12%
BET-EF950.180.23%
BET-FI61203.140.78%
BET-NG1263.530.44%
BET-TR38431.590.11%
BET-TRN37355.380.11%
BET-XT1492.360.14%
BET-XT-TR3235.040.14%
BET-XT-TRN3151.180.14%
BETAeRO843.28-0.46%
BETPlus2568.190.11%
RTL38909.820.13%

Opinii

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel